79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Atac cibernetic la Poșta franceză înainte de Crăciun: Serviciile online ale La Poste sunt inaccesibile

La aproape o săptămână de la atacul cibernetic în timpul căruia au fost furate zeci de fişiere cu informații „extrem de sensibile” ale Ministerului de Interne francez, grupul La Poste, cea mai importantă companie de servicii de curierat din Franța, a căzut victimă unui atac cibenertic de tip „denial of service”, relatează AFP, citată de digi24.ro.

Foto: Profimedia

Pe lângă serviciile online afectate, atacul a perturbat distribuirea coletelor și a corespondenței, deși aceasta rămâne totuși „asigurată în acest moment”.

 „În ceea ce priveşte La Banque Postale, plăţile online rămân posibile cu autentificare prin SMS”, a precizat grupul, asigurând că „nu există absolut niciun impact asupra datelor” clienţilor. „Operaţiunile bancare pot fi efectuate şi la oficiile poştale, precum şi retragerile de numerar de la bancomate”, potrivit grupului. 

Incidentul survine la începutul săptămânii sărbătorilor de Crăciun, perioada cea mai aglomerată pentru Le Poste. În ultimele două luni ale anului, La Poste sortează şi distribuie 180 de milioane de colete. 

La Poste din Franţa este cel mai important grup de servicii poştale şi multiservicii din ţară, cu un rol central în viaţa de zi cu zi a populaţiei şi a economiei franceze. Este o societate pe acţiuni cu capital 100% public, deţinută în proporţie de 66% de Caisse des Dépôts et Consignations şi 34% de statul francez. 

Totodată, luni dimineaţă, grupul BPCE (Banque Populaire, Caisse d'épargne) a fost, de asemenea, victimă a „unei defecţiuni”, dar „a fost temporară” şi „totul a revenit la normal”, a explicat un purtător de cuvânt pentru AFP.

 „Aplicaţiile Banque Populaire şi Caisse d’Epargne funcţionează din nou normal, iar în ceea ce priveşte site-urile web, problema este în curs de rezolvare. Aceasta se datorează unei defecţiuni”, a adăugat acesta.


Pub