6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Ultima oră! Alexandru Munteanu va cere în Parlament ridicarea Stării de Urgență: Ne întoarecem la normalitate, dar ne așteaptă noi provocări

Premierul Alexandru Munteanu va cere în Parlament ridicarea Stării de Urgență. „Ne întoarecem la normalitate, dar ne așteaptă noi provocări și riscuri”, a precizat șeful Executivului în ședința de astăzi.

Foto: captura foto

„Consider că starea de urgență în domeniul energetic și-a atins scopul, am intervenit la timp, am ținut situația la control și am protejat cetățenii. Și în spiritul unei transparențe democratice am comunicat cu toți și am prezentat și raportul între timp. În aceste condiții, Guvernul va propune Parlamentului încetarea stării de urgență și ne vom prezenta în cadrul unei ședințe plenare, așa cum am și promis”, a declarat Alexandru Munteanu.

„Noi ne întoarecem la normalitate, la o normalitate relativă, fiindcă suntem conștienți de faptul că ne așteaptă noi provocări și riscuri. Vom continua să lucrăm cu toții pentru binele și protecția cetățenilor din RM”, a adăugat premierul.

În urma bombardamentelor asupra infrastructurii critice din Ucraina, a fost afectată linia electrică Isaccea-Vulcănești, componentă importantă a sistemului energetic regional și național.

Ministerul Energiei a anunțat că, pentru menținerea alimentării cu energie electrică a Republicii Moldova, pe parcursul nopții operatorul sistemului electroenergetic Moldelectrica, în coordonare cu operatorii sistemelor de transport din România și Ucraina, au pus în funcțiune rute alternative de alimentare, inclusiv cele 4 linii de interconexiune de 110kV dintre România și Moldova.

Președinta Maia Sandu a condamnat atacurile Rusiei asupra infrastructurii civile din Ucraina, subliniind că acestea afectează direct și Moldova, care a rămas temporar fără legătura principală cu energia europeană. „Situația rămâne fragilă, iar responsabilitatea revine exclusiv Rusiei”, a menționat șefa statului.

În contextul deconectării liniei electrice Isaccea - Vulcănești, autoritățile fac un apel de consum rațional al energiei în orele de vârf, pentru a evita suprasolicitarea rețelelor electrice de transport și distribuție, inclusiv a liniilor de înaltă tensiune.

Guvernul Republicii Moldova a votat, pe 24 martie, pentru instaurarea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile, după deconectarea liniei Vulcănești–Isaccea.

În aceeași zi, deputații au aprobat proiectul în Parlament.

Secretara de stat la Ministerul Energiei, Carolina Novac, a avertizat că, pe 25 martie, ar putea apărea penurie de energie electrică între orele 17:00 și 22:00, intervalul cu cel mai mare consum.

Primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat că autoritățile municipale sunt pregătite să aplice măsuri speciale, inclusiv trecerea elevilor la învățământ online și limitarea transportului electric, în cazul unor eventuale deconectări de energie electrică.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță că linia electrică aeriană de 400 kV Isaccea – Vulcănești a fost reparată integral după avariile provocate de atacurile Federaţiei Ruse cu drone asupra infrastructurii energetice din regiunea de sud a Ucrainei.

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, solicită Parlamentului să ridice starea de urgență, după ce autoritățile au anunțat că linia electrică Isaccea - Vulcănești a fost reparată și nu mai prezintă pericol pentru securitatea energetică a țării. Totodată, edilul cere implemetarea unor măsuri urgente după scumpirea carburanților

Pe 1 aprilie, prim-ministrul Alexandru Munteanu a anunțat că Guvernul intenționează să meargă săptămâna viitoare în Parlament pentru a cere anularea Stării de Urgență.

La 3 aprilie, Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC) anunța că sectorul energetic al Republicii Moldova continuă să fie vulnerabil, iar încetarea stării de urgență necesită o analiză atentă. Potrivit instituției, deși situația s-a stabilizat parțial, sistemul energetic rămâne expus unor riscuri, iar revenirea la regim normal trebuie făcută cu prudență. Autoritățile mai subliniau că decizia trebuie să țină cont de evoluțiile din sector și de capacitatea de a gestiona eventuale noi perturbări.


Pub