Potrivit Centrului de Informații GENDERDOC-M, cauza vizează marșul „Un an fără discriminare”, organizat la 17 mai 2014, cu ocazia Zilei Internaționale împotriva Homofobiei.
Deși evenimentul era protejat de poliție, mai multe zeci de contramanifestanți au încercat să îl perturbe, scandând insulte homofobe și amenințând participanții cu violența.
„Un preot ortodox a smuls violent un drapel curcubeu din mâinile unei organizatoare și l-a rupt. Potrivit martorilor, acesta a lovit și mai mulți participanți. Un alt contramanifestant a luat un banner din fruntea marșului și a blocat deplasarea participanților”, se arată în comunicat.
GENDERDOC-M a depus două plângeri penale în iunie 2014. Procuratura a încetat însă urmărirea penală, considerând că faptele constituiau contravenții, nu infracțiuni. La acel moment, termenul pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale expirase, iar niciuna dintre cele două persoane nu a fost trasă la răspundere.
CEDO a identificat mai multe deficiențe ale anchetei. Procurorii nu au examinat suficient posibilitatea aplicării prevederilor penale privind împiedicarea unei întruniri publice prin violență și nu au încercat să obțină și să examineze înregistrările video realizate de mass-media, deși știau despre existența lor.
„Curtea a constatat că procurorii cunoșteau termenul de prescripție de trei luni pentru sancționarea contravențională, dar au așteptat cinci luni înainte de a renunța la încadrarea penală. Procedând astfel, autoritățile au permis în mod conștient evitarea oricărei răspunderi, cu efectul unei impunități totale”, precizează GENDERDOC-M.
Judecătorii europeni au decis în unanimitate că Republica Moldova a încălcat articolul 14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care interzice discriminarea, coroborat cu articolul 11, care garantează libertatea de întrunire.
Curtea a respins și obiecția Guvernului privind lipsa statutului de victimă, recunoscând că GENDERDOC-M a fost afectat direct în calitate de organizator al marșului.
CEDO a stabilit prejudiciul moral în valoare de 4.500 de euro și 1.274 de euro pentru cheltuielile de judecată, în total 5.774 de euro.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!