79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
UE ar putea renunța la o parte dintre sancțiunile impuse Siriei: Ce condiții trebuie să îndeplinească noua putere de la Damasc

Uniunea Europeană ar putea lua în calcul ridicarea anumitor sancţiuni economice impuse Siriei, pentru a facilita reconstrucţia acestei ţări, a anunţat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, scrie digi24.ro.

Foto: Profimedia

În faţa eurodeputaţilor reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, şefa executivului comunitar a spus că UE intenţionează să sprijine reconstrucţia Siriei dacă noua conducere a ţării îşi respectă promisiunile asumate, potrivit DPA.

„Noua conducere de la Damasc trebuie să demonstreze că vorbele sunt transpuse în fapte'', iar în acest caz UE ar trebui să-şi reconsidere sancţiunile economice impuse Siriei, a spus Von der Leyen. „Pentru a face asta, trebuie să vedem progrese reale pe calea spre un proces politic incluziv. Europa are influenţă în Siria şi ar trebui să o folosim astfel încât puterea să se întoarcă la poporul sirian”, a subliniat ea.

Sancţiunile UE împotriva Siriei au fost impuse prima dată în 2011 ca răspuns la reprimarea violentă a protestelor de către forţele regimului de la acea vreme condus de Bashar al-Assad. Ulterior, criza a degenerat, ajungându-se la un război civil sângeros.

După sancţiunile îndreptate împotriva unor oficialităţi siriene, UE a introdus interdicţii restricţii pentru a spori presiunile asupra fostului regim Assad, acuzat de încălcarea drepturilor omului. Aceste sancţiuni includ interdicţii de export dinspre UE către Siria pentru o gamă largă de produse, precum echipamente electrice şi electronice, kerosen, echipamente industriale pentru sectorul petrolier, dar şi interdicţii de import asupra ţiţeiului şi produselor petroliere venite din Siria.

Coaliţia care l-a înlăturat de la putere pe Bashar al-Assad a fost condusă de Hayat Tahrir al-Sham (HTS), grupare aflată pe lista organizaţiilor teroriste a ONU.


Pub