„În pofida faptului cât de tare luptă sistemul și luptă inclusiv și Plahotniuc, care își așteaptă apelul, și-a activat toți agenții lui ca să lupte acum și să creeze impresia că statul se clatină, dar statul nu se clatină.
Plahotniuc va face pușcărie și nu trebuie să-și facă planuri, pentru că el o să stea acolo și o să stea foarte bine și o să răcească acolo. Eu foarte mult sper și o spun asta ca cetățean, în primul rând: indiferent cât de tare vor lupta ei, noi o să ducem lucrurile până la capăt și o să curățăm sistemul de toți corupții”, a declarat Tofan.”
La 22 aprilie, ex-liderul democrat Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 de ani închisoare.
Totodată, acesta este obligat să achite, în contul statului, suma de 60 de milioane de dolari - valoarea prejudiciului cauzat.
Vladimir Plahotniuc va plăti și cheltuielile judiciare aferente procedurii de extrădare. Potrivit deciziei instanței, suma este de aproape 97 de mii de lei.
Ex-liderul PDM a venit cu prima reacție din penitenciar, după sentință, acuzând că procesul ar fi fost influențat politic și viciat de nereguli procedurale.
Procuratura Anticorupție a depus contestație împotriva sentinței prin care Vlad Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare.
Prima ședință de examinare a recursului în dosarul „Frauda bancară” va avea loc pe 24 august la Curtea de Apel Centru.
Fostul lider PD, Vladimir Plahotniuc, este deținut singur în celulă în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, unde se află în arest preventiv. Acesta nu are acces la internet și telefon mobil, însă în celulă este permisă utilizarea unui televizor, a unui frigider și a unui fierbător electric.
Vlad Plahotniuc este acuzat că ar fi organizat un grup criminal și ar fi fost beneficiarul final al furtului miliardului din 2014.
Vlad Plahotniuc a fugit din Republica Moldova în iunie 2019, când Guvernul Filip și-a anunțat demisia. Liderul PD de atunci scria că „are nevoie de timp pentru a-și securiza familia”, dar nu a mai revenit în țară.
Mai bine de un an, oligarhul fugar s-a aflat pe teritoriul Statelor Unite, unde a solicitat și azil politic, cerere respinsă însă de autoritățile acestui stat.
În pragul alegerilor prezidențiale din toamna lui 2020, Plahotniuc a părăsit SUA și a ajuns în Turcia.
Pe data de 25 septembrie 2025, fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost extrădat din Grecia.
Pe data de 29 septembrie 2025, magistrații Judecătoriei Chișinău au decis ca Vladimir Plahotniuc să fie judecat separat în cauza penală „Frauda Bancară”.
Furtul miliardului în 2014 s-a desfășurat în 4 etape, cu implicarea unui număr mare de șefi de instituții responsabile ale statului, ai Băncii Naționale, din cadrul ministerelor, până la nivel de Guvern și Legislativ, iar pregătirile au început încă în 2009.
Vlad Plahotniuc respinge acuzațiile care i se aduc și se declară nevinovat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!