79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Ar putea fi „cel mai important moment din istoria matematicii”: Noul model OpenAI a generat soluții pentru sute de probleme nerezolvate

Data de 6 octombrie 2026 ar putea deveni una dintre cele mai importante din istoria matematicii, relatează The Economist. Aceea a fost ziua în care OpenAI a anunțat că, folosind un nou model lingvistic mare (LLM) încă nelansat, agenții săi AI au rezolvat cel puțin 372 de probleme matematice, generând soluții parțiale chiar și pentru probleme care reprezintă unele din cele mai mari provocări din acest domeniu.

Foto: AI

Cele peste 700 de demonstrații generate de AI i-au uimit pe mulți matematicieni, însă felul în care OpenAI a ales să rezolve problemele și să publice soluțiile a stârnit și unele reacții critice.

Unii experți s-au arătat entuziasmați de aceste rezultate care ar putea deschide căi noi de explorare pentru matematicieni. Alții, însă, au spus că abordarea folosită de OpenAI și alte companii de inteligență artificială pentru a rezolva problemele reprezintă un atac la adresa matematicii ca disciplină academică umană, potrivit revistei Fortune.

În medie, timpul de calcul necesar noului model nelansat al OpenAI pentru a ajunge la fiecare soluție a fost de doar 3 ore. Rezultatele vin la câteva săptămâni după ce OpenAI a anunțat că unul dintre modelele sale interne puternice a rezolvat ecuația Navier-Stokes, una dintre cele șapte probleme matematice ale Premiului Mileniului, pentru rezolvarea cărora Institutul de Matematică Clay oferă 1 milion de dolari.

Soluții parțiale pentru trei dintre „problemele mileniului”

Odată cu publicarea ultimelor rezultate, OpenAI a spus că au înregistrat progrese și în rezolvarea altor trei probleme ale mileniului, însă acestea încă nu au fost rezolvate complet. Companiile AI au vizat unele din cele mai complexe probleme matematice nerezolvate pentru a demonstra capacitățile noilor modele AI pe care le dezvoltă.

Cercetătorii din domeniu au spus că antrenarea acestor modele AI folosind probleme matematice dificile le-ar putea ajuta să dobândească numeroase abilități ce ar putea fi utile și în alte domenii din lumea reală. Spre exemplu, le-ar putea dezvolta abilitățile de raționament logic și capacitatea de a persevera atunci când se confruntă cu probleme dificile.

De asemenea, modelele AI ar putea obține rezultate mai bune și în alte domenii în care este nevoie de matematică, precum fizică sau economie. În același timp, dezvoltarea perseverenței ar putea prezenta și unele riscuri la adresa siguranței.

În unele incidente și simulări recente, agenți AI scăpați de sub control au depus eforturi mari pentru a-și atinge obiectivele, inclusiv prin metode ilegale sau neautorizate.

„Dacă un om ar fi făcut asta, ar fi primit imediat Medalia Fields”

Cu toate că rezultatele obținute de OpenAI sunt „grozave pentru matematică”, profesorul Dan Litt de la Universitatea din Toronto a spus că este îngrijorat de efectul pe care aceste soluții îl vor avea asupra domeniului său.

Percepția că inteligența artificială a „rezolvat matematica” ar putea duce la retragerea susținerii din partea finanțatorilor pentru cercetătorii din acest domeniu sau la descurajarea tinerilor matematicieni promițători care ar vrea să se dedice acestei profesii.

„Este important ca societatea să își reafirme sprijinul pentru expertiza matematică umană dacă vrem să obținem ceva din progresul pe care inteligența artificială l-a făcut cu aceste probleme”, a mai spus Litt.

„Dacă un om ar fi făcut asta, ar fi primit imediat Medalia Fields, fără dar și poate”, a spus Alex Kontorovich, un distins profesor de matematică de la Universitatea Rutgers, pentru Wall Street Journal, referindu-se la rezolvarea ipotezei Riemann, una dintre marile probleme nerezolvate ale matematicii.

În timp ce experții în matematică verificau rezultatele și încercau să înțeleagă cum au fost obținute de AI, chiar și un cercetător de la rivalul companiei OpenAI, Anthropic, a spus că acesta este, „evident, cel mai important moment din istoria matematicii”.

Graba industriei AI de a rezolva probleme riscă să submineze însăși esența matematicii În același timp, însă, zeci de câștigători ai Medaliei Fields au publicat o scrisoare deschisă, avertizând că graba industriei de a rezolva probleme matematice riscă să submineze însăși esența matematicii.

„Le cerem să nu mai testeze probleme matematice avansate pe modele AI private”, au scris matematicieni de top săptămâna trecută.

OpenAI susține că nu poate încetini ritmul pentru că problemele matematice reprezintă teste indispensabile pentru a demonstra că inteligența artificială devine cu adevărat tot mai abilă, potrivit revistei Scientific American. Dar pentru experții care văd adevărul matematic drept un scop în sine, nu doar un mijloc, consecințele acestei curse devin tot mai greu de prevăzut.


Pub