750.000 Datele a 750.000 de moldoveni furate în atacul cibernetic masiv 150 mld lei Datoria publică a depășit 150 de miliarde de lei, un prag istoric 10 mln € Podul de pe strada Ismail se repară cu 10 milioane de euro de la BERD 45.900 lei Salariile deputaților urcă la aproape 46.000 de lei, cel mai mare prag
A supraviețuit, după ce a căzut într-o fântână seacă, adâncă de 10 metri: Un bărbat din Fălești, spitalizat

Un bărbat de 60 de ani a fost salvat, după ce a căzut într-o fântână fără apă de 10 metri. Totul s-a întâmplat în după amiaza zilei de 31 octombrie în satul Catranîc, raionul Fălești.

Foto: IGSU

Potrivit IGSU, bărbatul a căzut într-o fântână fără apă și era în stare conștientă. 

Pentru evacuarea persoanei la fața locului a ajuns un echipaj de pompieri din cadrul Direcției regionale căutare-salvare nr.2. 

Aceștia au stabilit că bărbatul în vârstă de 60 de ani se afla la o adâncime de 10 metri. Salvatorii au reușit extragerea sinistratului către ora 17:10. Bărbatul a fost predat echipei de medici pentru investigații și îngrijiri de rigoare.

Circumstanțele și cauza incidentului urmează a fi stabilite.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2023, 22 de persoane care au căzut în fântâni, au fost salvate de salvatori.


Pub