Ion, așa cum s-a prezentat la emisiune, a explicat motivele anonimatului:
„Am cerut ca identitatea mea să nu fie dezvăluită în timpul interviului, pentru că există un proces penal activ. Nu aș vrea să fiu recunoscut, deoarece pot furniza detalii despre dosarul penal, inclusiv mărturii.”
Tânărul a povestit despre copilăria sa dificilă.
„Întreaga poveste a început în copilărie. Cred că aveam 6 ani, era anul 2001. Locuiam cu bunica și străbunica mea. A fost groaznic pentru mine. Mama plecase la muncă, cum mi s-a spus, și am fost nevoit să locuiesc cu ele. Bunica avea un comportament ciudat, era excentrică și cu probleme evidente de natură mentală. Mi-a fost foarte greu să trăiesc cu ea, pentru că nu mâncam suficient. Dieta mea zilnică era apă cu pâine și, uneori, puțin brânză.”
Ion a făcut referire și la un episod traumatic care l-a marcat cel mai mult în viață, afirmând că a fost violat de sora sa.
„Înainte de a mă muta la bunica, am trecut printr-un incident cu sora mea. Ea m-a dus într-o cameră mare și mi-a spus să mă dezbrac. Cred că aveam 5 sau 6 ani. Ea s-a dezbrăcat și s-a așezat peste mine, atingându-mă la organele genitale. Îmi amintesc acest moment ca fiind foarte dureros și neplăcut.
Nu am povestit nimănui ce s-a întâmplat cu sora mea. Aș spune că bănuiam că e ceva rău, dar nu puteam să vorbesc despre asta, pentru că nu înțelegeam ce se întâmplase. Doar după vârsta de 16 ani am realizat cu adevărat ce s-a întâmplat.”
Ion a povestit despre copilăria sa marcată de abuz și alcool. Potrivit mărturiei, mama sa consuma frecvent alcool, iar în perioadele de intoxicație îl certa și îl insulta, reproșându-i că „nu aduce bani în casă”. Tânărul susține că, încă de la vârsta de șapte ani, se simțea vinovat doar pentru faptul că exista, iar experiențele de acasă i-au provocat stres și frică constantă.
„Da, mi-a fost foarte greu să o văd pe mama că bea. Când era beată, începea să îmi spună tot felul de lucruri urâte. De exemplu, că eu doar vreau să mănânc și că nu aduc bani în casă. Eu eram doar un copil. Ce puteam să fac? Trebuia să merg la școală, nu puteam să câștig bani. Ea îmi spunea aceste lucruri chiar în față. Aveam aproximativ șapte ani
În acele momente, mama mă provoca să fac gesturi periculoase. Îmi spunea: „Dacă nu-ți place, poți să ieși pe fereastră”. Nu am făcut asta doar pentru că nu voiam să mă supun lor. În realitate, îmi era foarte rău, dar nu am cedat pentru că am înțeles că ea doar își demonstra puterea. Ea mă provoca la suicid.”
Ion nu își amintește aproape nimic despre tatăl său.
„Nu pot să spun nimic despre tatăl meu, pentru că nu l-am văzut niciodată. Mama doar îmi spunea că, atunci când voi crește, voi înțelege anumite lucruri și discuția se termina acolo. Cred că, după ce relația lor s-a deteriorat, eu am devenit copilul nedorit în familie. Aceasta se manifesta în toate relațiile mele cu ei.”
Tânărul își amintește cum, într-un moment dat situația a escaladat, iar mama l-a atacat cu un cuțit.
„Am fost nevoit să opresc cuțitul cu mâinile și m-am tăiat. Am ajuns la spital, unde a avut loc un conflict între ea și personalul medical. Au intevenit oamenii legii, iar mama a explicat că totul s-a intâmplat întâmplător.”
Ion a povestit și despre un moment în care mama sa a încercat să-l împace cu sora.
„A fost primul nostru adevărat dialog despre ceea ce s-a întâmplat. Sora mea cu soțul ei, deși el nu trebuia să fie acolo. Mama a vrut să afle dacă e adevărat ceea ce spun, iar sora mea pur și simplu a întrebat-o: „Și ce, acum îl iubești pe el mai mult decât pe mine?” Asta a fost tot. Adică mama a întrebat-o: „Tu ți-ai agresat fratele sau nu?” Iar răspunsul ei la această întrebare a fost: „Acum îl iubești pe el mai mult, și nu pe mine.” Asta a fost tot. Dar mie mi-a devenit clar că asta a fost, practic, o recunoaștere”.
În 2017, Ion spune că a avut o perioadă relativ liniștită, după ce își cumpărase propria garsonieră, însă conflictele cu familia nu s-au terminat.
„În 2019 locuiam deja singur, în apartamentul meu. Mama s-a mutat la bunica, iar sora mea – nu știu exact unde locuia. În acel an, eram student și am plecat în Europa. Am stat acolo șase luni, am muncit și am câștigat bani. Când m-am întors, mențineam relații formale cu mama, crezând că poate voi putea să repar ceva. Dar când a aflat detalii despre șederea mea în străinătate, a început să mă amenințe că soțul surorii mă va omorî dacă nu îi dau înapoi cei 25.000 € pentru apartament”.
Ion își amintește că când a locuit prima zi cu bunica, aceasta i-a spus că mama plecase la muncă peste hotare, ani mai târziu însă tânărul a aflat că mama sa fusese condamnată pentru uciderea tatălui său.
Mama lui Ion i-ar fi povestit cum l-a lovit tatăl său și a recunoscut oficial acest lucru. Ion spune că sora sa a asistat la crimă, iar mama folosea detaliile pentru a-l intimida.
Află în interviul de mai jos întreaga istorie a vieții lui Ion.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!