„Maia Sandu minte. Rușii nu au cerut niciodată să renunțăm la ceva în schimbul gazului. Însăși autoritățile moldovenești, în toamna anului trecut, raportând triumfător despre faptul că „Spânu l-a dominat pe Miller”, au declarat că nu au existat condiții politice.
Dacă aș fi fost președinte, nu ar fi fost un asemenea haos. Însă, cu acest guvern, în toamnă tariful la gaz va fi de 35 de lei, dar în iarnă – ajungem și la 40.
A da vina pe Putin sau pe oricine altcineva pentru acest lucru este pur și simplu neprofesionist. Șeful statului ar trebui să se gândească la cetățeni, să negocieze și să se înțeleagă în interesul lor. Maia Sandu nu face acest lucru”, a declarat Igor Dodon.
Șefa statului, Maia Sandu, nu regretă faptul că nu a mers la Moscova pentru a negocia contractul la gaz. „Noi am obținut un contract pe care puteam să îl obținem, eu nu o să mă apuc să vând o bucată de țară doar ca să avem jumătate de an gaze mai ieftin”, a spus Sandu.
Între timp, Republica Moldova va cumpăra în luna august gaz la un preț de 1460 de dolari pentru mia de metri cubi.
MoldovaGaz cere creșterea tarifului de la 18 la 29,48 lei pentru metrul cub de caz, pentru consumatorii casnici, ca urmare a creșterii semnificative a prețului de cumpărare a gazelor naturale.
ANRE a calculat însă un tarif de 22,26 lei pentru consumatorii casnici, cu TVA inclus, dar care încă nu a fost aprobat.
La începutul lunii iulie, Moldovagaz a cerut ANRE majorarea tarifului pentru gazul natural până la 26,52 lei pe metru cub, cu TVA, pentru consumatorii finali. Cererea a rămas deocamdată neexaminată, iar furnizorul a modificat-o, ca urmare a creșterii prețurilor de achiziție.
ANRE a aprobat, în ședința publică din 31 mai, noile prețuri reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de către S.A. „Moldovagaz”. Astfel, actualmente, tariful la gazele naturale pentru consumatorii finali este de 18 lei și 62 de bani pentru un m3.
În noiembrie 2021, tariful la gaz s-a majorat de 2,4 ori, după ce guvernarea PAS a semnat un nou contract cu Gazprom, în baza „formulei propuse de partea moldovenească”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!