30,80 lei/l Benzină la 30,80 lei/l, motorină la 35,94 lei/l de vineri 11% BNM ridică rata de bază la 11%, creditele se scumpesc 750.000 Datele a 750.000 de moldoveni furate în atacul cibernetic 45.900 lei Salariile deputaților urcă la aproape 46.000 de lei
Franţa: Premierul anunţă înlocuirea şefului poliţiei din Paris şi măsuri mai ferme după violenţele de sâmbătă

Prim-ministrul francez Edouard Philippe a anunţat luni o serie de măsuri, printre care înlocuirea şefului poliţiei din Paris, după violenţele petrecute sâmbătă la manifestaţia „vestelor galbene”.

Foto: ZiarMM

Michel Delpuech a fost demis şi locul său va fi luat miercuri de Didier Lallement, prefectul regiunii Nouvelle Aquitaine (sud-vest), transmite AFP, citat de agerpres.ro.

Guvernul a criticat „consemnele necorespunzătoare” date în ce priveşte folosirea aşa-numitelor „lansatoare de gloanţe de apărare (LBD, flashball)” în ziua de sâmbătă, 16 martie.

Manifestaţiile „vestelor galbene” vor fi interzise în mai multe cartiere, printre care Champs-Elysées, dacă sunt prezenţi 'ultraşi', a anunţat prim-ministrul francez.

„Vom interzice manifestaţiile care se revendică de la 'vestele galbene' în cartierele care au fost cele mai afectate, de îndată ce vom avea cunoştinţă despre prezenţa unor elemente 'ultras' şi despre intenţia lor de a vandaliza. Mă refer, bineînţeles, la Champs-Elysées din Paris, la Piaţa Pey-Berland din Bordeaux, la Piaţa Capitoliului din Toulouse”, unde „vom proceda la dispersarea imediată a tuturor adunărilor”, a explicat el.

Premierul Philippe a anunţat, de asemenea, o majorare „foarte netă”, de la 38 la 135 de euro, a amenzii contravenţionale pentru participarea la o manifestaţie interzisă.

El a mai precizat că a dat instrucţiuni pentru ca eventualele chemări la violenţă ale unor „personalităţi” ale mişcării să fie sistematic semnalate justiţiei de Ministerul Justiţiei.


Pub