4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Franța: A confundat pedala de frână cu accelerația. Un bătrân a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni adunați la un festival
Un șofer de peste 70 de ani a pierdut controlul mașinii și a intrat într-o mulțime ștrânsă la un festival de zmeie, în nordul Franței, provocând rănirea a 11 oameni. Bătrânul a confundat pedala de frână cu accelerația, scrie digi24.ro.
Foto: GettyImages

Un vehicul al cărui şofer septuagenar „ar fi pierdut controlul” „în mod accidental” a răsturnat şi a rănit zece pietoni sâmbătă, dintre care patru clasificaţi drept „în urgenţă absolută”, la Berck-sur-Mer, în nordul Franţei, unde are loc un festival „internaţional de zmeie”, au anunțat prefectura locală şi Parchetul, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

În jurul orelor 18.30 (19.30 ora României), mașina „condusă de o persoană cu handicap în vârstă de 76 de ani a lovit mulţimea”, a indicat într-un comunicat procurorul din Boulogne-sur-Mer, localitate situată la aproximativ cincizeci de kilometri nord de Berck.

„Şoferul ar fi pierdut controlul vehiculului după ce a confundat pedala de frână cu acceleraţia”, a mai precizat procurorul, adăugând: „Testată negativ pentru alcool şi narcotice, persoana pusă sub acuzare, rănită uşor în urma intervenţiei unui martor, va fi audiată ulterior”.

Parchetul a arătat că au fost în total „11 victime”, dintre care patru în „urgenţă absolută” şi restul în „urgenţă relativă”. Pe lângă cei răniţi, prefectura a anunţat că o „fetiţă de patru ani este în stare de şoc” după ce a fost martoră la incident.

Pietonii au fost loviţi în timp ce „se aflau la marginea centrului oraşului”, „în afara zonei securizate pentru festivalul internaţional de zmeie”, a explicat prefectura.

Procurorul din Boulogne-sur-Mer a deschis o anchetă pentru „vătămări involuntare provocate de şofer şi pierderea controlului” încredinţată secţiei de poliţie din Berck-sur-Mer, a indicat el.

Organizat de oraş, Festivalul Internaţional de Zmeie de la Berck reuneşte în fiecare an, pe parcursul mai multor zile, sute de mii de spectatori din întreaga lume.

Programul este punctat de demonstraţii de coregrafie aeriană, ateliere de construcţie şi probe din campionatul mondial de zmee acrobatice.


Pub