Astfel, cei doi ar fi pretins că au influență asupra persoanelor publice de la Departamentul înmatriculare a mijloacelor de transport și calificare a conducătorilor auto din mun. Chișinău și că-i pot determina pe funcționari să organizeze susținerea cu succes a examenul teoretic și practic, cu eliberarea ulterioară a permisului auto. Pentru aceasta însă a fost cerută o sumă de 1200 de euro.
Cazul a fost denunțat la CNA, iar bărbații au fost reținuți pentru 72 de ore de ofițerii anticorupție și procurori, fiind cercetați penal pentru trafic de influență. Cei doi bărbați se află în Izolatorul de urmărire penală al CNA.
Au fost efectuate percheziţii la domiciliile suspecților și în automobilele acestora, unde au fost găsite documente de școlarizare și copii ale buletinelor de identitate. Obiectele ridicate vor fi examinate sub aspectul identificării urmelor infracţiunii.
Pentru infracțiunea ce li se incriminează, codul penal prevede o pedeapsă cu amendă de până la 200.000 de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!