Ovidenia este una dintre cele douăsprezece Praznice Împărătești. În această zi se face dezlegare la pește, chiar dacă e perioada postului ori dacă sărbătoarea cade în zi de miercuri sau vineri.
Credința populară spune că de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, ca și de Crăciun, cerurile se deschid, iar oamenii pot înțelege graiul animalelor. Este momentul în care credincioșii se roagă pentru împlinirea celei mai mari dorințe din viața lor.
La țară, fetele care vor să-și afle ursitul merg la fântâna din sat cu o lumânare albă. La cântatul cocoşului, fiecare fată aprinde lumânarea aşezată pe marginea fântânii şi priveşte în fântână. Pe luciul apei, fata care împlineşte ritualul are șansa să vadă chipul ursitului ei.
Credincioșii optează pentru bucate de post și preparate din peşte, care sunt aduse înainte la biserică pentru a fi sfințite. Aceste ofrande sunt împărţite copiilor şi săracilor.
În ziua praznicului, la biserică se fac pomeniri pentru cei care au murit în condiţii suspecte, înecaţi şi fără lumânare. În memoria acestora se împart pachete cu peşte, cu fructe şi lumânări sau o candelă. În anumite localităţi din nordul ţării, pentru cei care au murit fără lumină, se dau de pomană plăcinte cu dovleac şi câte o lumânare albă, pentru că, potrivit tradiţiei, lumânarea albă, dincolo de ultimul hotar al vieţii, nu se stinge niciodată.
Tot în ziua de Ovidenie, copiii pun în vase cu apă crengi de mar. Ținute la lumină și căldura, ele înmuguresc și infloresc, fiind folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove.
E bine ca oamenii certaţi să-şi ceară iertare şi să se împace. Se mai spune că de Ovidenie ologii s-ar putea vindeca.
Dacă în ziua intrării Maicii Domnului în biserică este soare şi senin, vara va fi secetoasă. Dacă vor fi nori, peste an vor fi epidemii şi, de va ninge, va fi iarna grea.
Ca să aibă spor şi belşug în casă, în această zi oamenii nu trebuie să lucreze. De asemenea, gospodinele nu trebuie să spele rufe, fiind o sărbătoare bisericească marcată cu cruce roşie în calendarul ortodox.
Cu această ocazie, fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu un mesaj de felicitare.
„Adresez felicitări tuturor creștinilor ortodocși din Moldova cu prilejul marii sărbători „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.
Această zi sfântă ne amintește de momentul în care Sfinții Ioachim și Ana au dus-o pe Fecioara Maria, la vârsta de doar trei ani, în Templul din Ierusalim, închinând-o lui Dumnezeu și pregătind-o pentru misiunea ei divină. Este o sărbătoare care ne inspiră să ne deschidem sufletele către lumină, pace și bunătate.
În tradiția populară, această zi este numită „Ovidenia” și este considerată a fi una magică şi plină de superstiţii.
Cu acest prilej, vă doresc tuturor sănătate, liniște în case, belșug și armonie în familii. Fie ca Maica Domnului să vă ocrotească și să vă călăuzească pașii, dându-vă puterea de a depăși orice încercare”, a scris Igor Dodon.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!