Maia Sandu a fost primită, luni, de Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, la Palatul Elisabeta. La intrarea în Palatul Elisabeta, Maia Sandu a fost întâmpinată de Majestatea Sa şi Principele Consort, iar apoi a fost invitată în Sala Regilor, scrie Agerpres.
Maia Sandu a plantat un stejar în grădina Palatului Elisabeta, fiind invitată ulterior de Familia Regală la un dejun. La finalul vizitei, preşedintele Republicii Moldova va semna în Cartea de Aur a Palatului Elisabeta, deschisă în anul 1937.
La vizită iau parte reprezentanţi ai Preşedinţiei Republicii Moldova, ambasadorul moldovean, Victor Chirilă, membri ai Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti.
După amiază, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa, la Palatul Cotroceni, la o reuniune trilaterală, găzduită de preşedintele Klaus Iohannis, la care va lua parte şi cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz, aflat în vizită în România.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!