De menționat că exploatarea imaginii copilului în scop de promovare politică este interzisă de lege. Dar se pare că liderul PD ține să nu respecte acest lucru. Cel puțin asta ne demonstrează prin acțiunile sale.
Menționăm că astăzi, 21 noiembrie, când Biserica creștin-ortodoxă de rit vechi îi cinstește pe Sf. Arh. Mihail și Gavriil, 9 (nouă) localități din raion își sărbătoresc hramul.
Este vorba de satele Bălănești, Bărboieni, Ciorești, Grozești, Isăicani, Marinici, Mîrzoaia și Șișcani, dar și de orașul Nisporeni.
Începând cu ora ora 18.00, în piața Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul orașului Nisporeni a început un concert grandios, organizat cu suportul Partidului Democrat, aflat la guvernare. Startul a fost dat de Valentin Uzun și formația Tharmis, după care în scenă va urca celebrul interpret roman, Fuego.
La final, se va produce formația disco ”Ottawan”, în vogă prin anii 90 ai secolului trecut, și trupa ”Ricchi e Poveri”, din Italia, aplaudată și apreciată în mod special la sfârșitul secolului trecut. Punctul final va fi pus de interpreta de peste Prut, Delia.
Partidul Democrat nu s-a scutit deloc să disteze locuitorii Nisporeni. Artista din România, Delia va fi cea care va încheia sărbătoarea pe scena din Nisporeni. Se cunoaște că Delia este cea mai în vogă dintre artiști și cere 12.500 de euro pentru un recital.
Și ce sărbătoare fără artificii. În program se prevede și un show pirotehnic grandios
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!