4,3 mln lei ANI: Andrian Candu are o avere nejustificată de 4,3 milioane de lei, risca confiscarea 17,8523 lei Curs BNM: Dolarul cade la 17,8523 lei, în scădere de 7 bani; Euro la 20,0999 lei 15–49 L/mp Cod galben de ploi: 15–49 litri pe m² pe arii extinse până mâine seara 40 posturi Poliția de Frontieră recrutează 40 de ofițeri și subofițeri pentru Direcția Regională Vest
Cinci decenii în lumea filmului. Regizorul Valeriu Jereghi își sărbătorește astăzi ziua de naștere: „La mulți ani, maestre!”

Regizorul, scenaristul și operatorul de imagine Valeriu Jereghi împlinește astăzi, 19 octombrie, 78 de ani. Cu o carieră de peste cinci decenii, cineastul a contribuit la dezvoltarea cinematografiei naționale și a fost distins cu titlurile onorifice „Maestru în Artă” și „Artist al Poporului”, precum și cu Ordinul Republicii.

Foto: Colaj

„La mulți ani, Valeriu Jereghi!

Astăzi, 19 octombrie, îl sărbătorim pe regizorul, scenaristul și operatorul de imagine Valeriu Jereghi, care împlinește 78 de ani – o vârstă frumoasă, încununată de peste cinci decenii dedicate cinematografiei.

Prin filmele sale artistice, documentare și științifico-publicistice, Valeriu Jereghi a dat viață unor povești care vorbesc despre oameni, destine și realități, contribuind la dezvoltarea cinematografiei naționale. A realizat numeroase producții cinematografice, iar activitatea sa l-a purtat și pe platouri de filmare din mai multe țări, printre care România, Franța, Germania și Italia.

Membru al Uniunii Cineaștilor din 1978, autor de filme și cărți, Valeriu Jereghi a fost apreciat pentru contribuția sa artistică prin distincții importante, inclusiv titlurile onorifice „Maestru în Artă” și „Artist al Poporului”, precum și Ordinul Republicii.

Cu prilejul zilei de naștere, îi adresăm cele mai sincere felicitări și îi dorim sănătate, inspirație, liniște sufletească și noi bucurii. Fie ca poveștile sale să continue să emoționeze publicul, iar munca sa să rămână o sursă de inspirație pentru generațiile de cineaști!”, se arată într-un mesaj al Direcției Cultură.


Pub