Ancheta Comisiei a fost declanşată în baza documentelor furnizate de serviciile de informaţii române. "Suspectăm că puteri străine au folosit TikTok pentru a se amesteca în alegerile prezidenţiale din România. Acum, vom ancheta în detaliu TikTok conform Legii privind serviciile digitale şi cerem platformei să coopereze", a declarat Thomas Regnier, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.
Dacă va fi găsită vinovată, compania chineză riscă o amendă de până la 6% din cifra de afaceri anuală globală. Într-un răspuns pentru Observator, TikTok suţine însă că a respectat regulile în decursul a 150 de campanii din toată lumea. "Nu acceptăm reclamele politice plătite, eliminăm proactiv conținutul care încalcă regulile noastre privind dezinformarea, hărțuirea și discursul care instigă la ură", au transmis reprezentanţii platformei.
Acuzaţii au venit însă şi din Parlamentul European, care a organizat o dezbatere despre dezinformarea de pe rețele. "Solicit reprezentanţilor TikTok, dar şi altor reţele sociale să vină în Parlamentul European. Altfel, riscă măsuri similare cu cele din Statele Unite. Europa nu este sat fără câini, Europa are nişte legi foarte clare", spune Nicu Ştefănuţă, vicepreşedintele Parlamentului European.
"TikTok a devenit un spaţiu unde vocile a milioane de oameni sunt auzite, dar şi locul pentru naraţiuni antidemocratice şi anti-UE. Un loc pe care se află campanii de dezinformare şi opinii politice care erodează baza democraţiilor noastre", spune Alex Agius Saliba, un europarlamentar din Malta.
Patru senatori americani, doi republicani şi doi democraţi, au transmis şi ei un mesaj de susţinere pentru ţara noastră. "Condamnăm manipularea de către Putin a TikTok, controlat de Partidul Comunist Chinez, pentru a submina procesul democratic al României. Atacul lui Vladimir Putin asupra alegerilor din România este încă un exemplu al războiului hibrid pe care îl poartă asupra aliaților și partenerilor noștri europeni", au transmis senatorii din Comisia de Relaţii Externe a Senatului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!