Zelenski i-a mulţumit în faţa presei omologului său indonezian pentru ''invitaţia personală'' primită de a participa la summit, deşi Ucraina nu este membră a G20, relatează AFP, citată de Agerpres. Preşedintele ucrainean nu l-a menţionat direct pe Putin, dar participarea acestuia din urmă la summitul ce va avea loc în insula Bali şi care a fost confirmată de Kremlin a stârnit controverse dimplomatice.
Indonezia, care deţine preşedinţia rotativă a G20, a adoptat o poziţie neutră faţă de războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei şi i-a adresat lui Putin invitaţia pentru summit înaintea lansării invaziei ruse în februarie, iar apoi a rezistat în faţa presiunilor statelor occidentale, inclusiv ale SUA, de a revoca această invitaţie.
Aceste presiuni au condus pe de altă parte şi la invitaţia pe care Joko Widodo i-a adresat-o acum lui Volodimir Zelenski de a participa la summitul din 15-16 noiembrie.
Premierul italian Mario Draghi a declarat marţi, după o discuţie cu preşedintele indonezian, că acesta din urmă a ''exclus'' o prezenţă fizică a lui Putin la summitul G20, dând de înţeles că liderul de la Kremlin ar putea totuşi să participe prin videoconferinţă.
''Nu domnul Draghi este cel care decide în această chestiune'', a replicat unul dintre consilierii preşedintelui rus, Iuri Uşakov. ''Am primit invitaţia şi i-am răspuns pozitiv'', a precizat acesta.
Preşedintele indonezian se va întâlni, joi, la Moscova şi cu Vladimir Putin.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!