20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
UE şi NATO se angajează să-și sporească cooperarea în fața amenințării Rusiei

NATO şi Uniunea Europeană se angajează să-şi consolideze cooperarea după invadarea Ucrainei de către Rusia care ameninţă securitatea în Europa, se arată într-o declaraţie comună care va fi semnată marți, 10 ianuarie, informează presa română.

Foto: digi24.ro

Cele două organizaţii cu sediul la Bruxelles încearcă să-şi amelioreze coordonarea de ani de zile şi vor să înlăture sentimentul că eforturile de consolidare a rolului UE în apărare subminează alianţa condusă de SUA.

„NATO rămâne fundamentul apărării colective a aliaţilor săi şi este esenţială pentru securitatea euroatlantică. Recunoaştem valoarea unei apărări europene mai puternice şi mai performante, care contribuie pozitiv la securitatea globală şi transatlantică şi care este complementară şi interoperabilă cu NATO”, se arată în declaraţia comună.

Aceasta urmează să fie semnată marţi, 10 ianuarie, de secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi de preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen. „Aceasta este o declaraţie mult mai politică decât cea adoptată în 2018”, a spus un oficial european pentru AFP. „Textul a fost scris înainte de conflictul din Ucraina şi a trebuit să fie complet rescris”, a precizat el.

Invazia Ucrainei în februarie 2022 a determinat apeluri de a valorifica mai bine influenţa combinată a puterii economice a Europei şi a puterii militare americane.

„Este vorba despre un moment-cheie pentru securitatea şi stabilitatea euroatlantice. El cheamă la o cooperare mai strânsă între UE şi NATO”, se arată în declaraţie.

Cele două organizaţii s-au angajat ca parteneriatul lor să ajungă „la un nivel superior” şi să mobilizeze „toate instrumentele combinate de care dispunem, fie ele politice, economice sau militare, pentru a ne urmări obiectivele comune în interesul miliardului nostru de cetăţeni”.

21 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene fac deja parte din NATO, iar alte două, Suedia şi Finlanda se vor alătura Alianţei odată ce nu vor mai exista rezerve din partea Turciei.


Pub