20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
(foto) „O tragedie a cărei amintire ne umple de groază”: Maia Sandu va comemora astăzi, la Strasbourg, memoria victimelor Holocaustului: „Nu avem dreptul să uităm”

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj solemn cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, precizând că participă la Strasbourg la o ceremonie organizată de Consiliul Europei. „O tragedie a cărei amintire ne umple de groază”, a scris șefa statului.

Foto: facebook/Maia Sandu

„Pe 27 ianuarie comemorăm victimele Holocaustului – o tragedie a cărei amintire ne umple și astăzi de groază. Șase milioane de evrei au fost uciși doar pentru că erau evrei, alături de romi, persoane cu dizabilități și alți oameni omorâți doar pentru că erau considerați diferiți. O tragedie care a început cu ura, cu excluderea și cu tăcerea complice în fața suferinței.

În 2026 se împlinesc 85 de ani de la începutul Holocaustului pe teritoriul țării noastre. Nu avem dreptul să uităm că și la noi au fost comise crime cumplite, că și aici au fost oameni deportați, umiliți, împușcați sau lăsați să moară de foame și de frig.

Astăzi voi participa, la Strasbourg, la ceremonia dedicată memoriei victimelor Holocaustului, organizată de Consiliul Europei. Dar simpla comemorare nu este suficientă. „Niciodată din nou” este o responsabilitate zilnică, a fiecăruia dintre noi – prin respingerea urii, apărarea demnității umane și curajul de a ridica vocea împotriva nedreptății”, a scris Maia Sandu.


Pub