„Absolventă a Institutului Pedagogic de Stat „A. Russo” din Bălți, doamna Daltă Viorica și-a dedicat întreaga viață școlii și educației, activând cu pasiune și profesionalism timp de patru decenii.
A predat limba franceză la Instituția Publică Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din municipiul Chișinău de peste 20 de ani, timp în care a devenit un pilon al claselor bilingve francofone.
Profesoara Viorica Daltă a îmbinat în mod exemplar vocația pedagogică cu rigoarea științifică, participând la stagii și formări în țară și peste hotare, publicând lucrări de specialitate și contribuind activ la modernizarea predării limbilor străine. Recunoscută pentru înalta competență profesională, pentru eleganța spirituală și pentru dragostea față de discipolii săi, a rămas un model de demnitate și devotament.
Prin plecarea sa, școala și întreaga comunitate educațională pierd o personalitate de referință, dar amintirea ei va rămâne vie în sufletele tuturor celor care au avut privilegiul să o cunoască și să învețe de la ea.
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și întreaga noastră compasiune în aceste clipe de grea încercare. Dumnezeu să o odihnească în pace”, se arată în mesajul scris de colegii de muncă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!