35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Ungaria devine „mica Chină” a Europei, după războiul economic declanșat de taxele lui Trump

În timp ce Statele Unite cresc presiunea asupra Chinei prin tarife vamale, Ungaria profită din plin de investițiile masive chineze și se profilează ca un nou pol industrial în Europa, scrie adevărul.ro.

Foto: Profimedia

Ungaria pare să fie una dintre cele mai mari beneficiare europene ale conflictului economic declanșat de președintele american Donald Trump împotriva Chinei. 

„În anii 2020, 2023 şi 2024, companiile chinezeşti au realizat cele mai multe investiţii în Ungaria”, a declarat Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe și Comerțului Exterior. Potrivit acestuia, „în ultimii 10 ani au fost implementate 54 de investiţii moderne majore chinezeşti, în valoare totală de 17,38 miliarde euro, creând direct peste 30.000 de locuri de muncă”.

Ministrul a menționat că marile companii chineze, precum BYD, CATL, Huayou Cobalt și Semcorp, urmează să înceapă producția în Ungaria în 2024 și 2025. „Aceste mari investiţii chinezeşti au făcut posibil ca, după mult timp, Ungaria să nu mai fie un stat care doar urmează trendurile, ci un lider global al unei revoluţii tehnologice majore”, a spus Szijjártó, potrivit publicației ungare Hirado.

Pe fondul tensiunilor comerciale dintre SUA și China, Budapesta a devenit nu doar un centru de producție, ci și un punct strategic pentru exporturile chineze în Europa Centrală. „Anul trecut, aeroportul din Budapesta a înregistrat un trafic cargo record, iar peste jumătate din acesta este legat de marile companii chinezeşti de comerţ electronic”, a subliniat oficialul maghiar.

În ciuda apropierii de China, Ungaria nu s-a ferit să critice Uniunea Europeană. Péter Szijjártó a calificat drept „o greșeală majoră” decizia Bruxelles-ului de a impune taxe asupra importurilor de mașini electrice chinezești, afirmând că aceasta „duce la izolare” și afectează cooperarea economică.

Totodată, a acuzat Comisia Europeană că nu a inițiat încă discuții comerciale cu noua administrație Trump, în ciuda faptului că aceasta se află în funcție de peste două luni. „Tarifele vamale pentru importurile de automobile americane ar fi trebuit reduse de la nivelul actual de 10%, la 2,5%, nivel aplicabil invers în Statele Unite. Uniunea Europeană a ratat acest pas simplu, iar această mare greşeală a Comisiei Europene trebuie acum să fie plătită de economia europeană. Solicităm Comisiei Europene să se mobilizeze şi să înceapă negocieri substanţiale cu guvernul american”, a avertizat Szijjártó.


Pub