„Licitaţia a avut loc în anul 2022, eu fiind atunci viceprimar, iar cauza penală a fost iniţiată pe data de 11 iulie 2024, iar percheziţiile au avut loc la 20 noiembrie 2024, cu doar o zi înainte de Hramul orașului. Am răspuns ofiţerilor CNA că nu am acasă documente ce ţin de acest obiect, cu atât mai mult bani, deoarece nici nu am cerut şi nu am perceput mijloace financiare. La ora 06:00 au venit cei de la CNA, familia mi-a fost speriată, s-au trezit copiii şi au început să plângă, iar fiica mea din calasa I m-a întrebat: „Tata, la noi au venit bandiții?! Soția nu a ieșit la servici. De acasă mi-au fost ridicate 40 de mii de lei, bani adunați din economii”, a declarat Groza.
„Apoi percheziţia s-a desfăşurat la primărie, în biroul şi maşina de serviciu, nu au fost ridicate niciun document şi nici bani, angajaţii primăriei au fost şocaţi. Concomitent, au avut loc şi percheziţii la domiciliul surorii mele, care nu are nicio legătură cu activitatea primăriei şi a mea. De la sora mea au fost ridicate 800 de euro şi 6000 de lei, bani pe care îi avea în casă această familie. Sora mea, cu soţul ei şi trei copii trebuie să trăiască fără resurse până la următorul salariu”, a mai adăugat primarul.
„În ultimul timp aveam mai multe propuneri de a adera la PAS, dar eu am refuzat.
Eu intuiam că ceva trebuie să se întâmple cu mine, deoarece în ultimele luni, unii reprezentanţi ai PAS din Şoldăneşti spuneau prin oraş că primarul degrabă va avea dosar penal. Presupun că atacurile asupra mea sunt organizate de către Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), a conchis Groza.
„Este un dezmăț total, iar cei de la Guvernare au luat-o razna în ceea ce numim noi democrație. Noi știm cine și cum regizează complotul împotriva primarului de Șoldănești. Noi știm și cine este Ionela Hadârcă, care a depus un denunț fals.
Opriţi-vă, că nu a mai rămas mult timp. Domnul Marian (n.r deputatul PAS, Radu Marian), vă avertizez că ceea ce faceţi este pasibil de răspundere penală, liniştiţi-vă, vă rog, cu apucăturile dicatoriale ale voastre. Nu sunteți voi în postura ca să dictați ce trebuie să facă primarii”, a intervenit deputatul PSRM, Grigore Novac, care a menționat că în spatele acestor acţiuni ar fi deputatul PAS, Radu Marian.
Solicitat de UNIMEDIA, deputatul PAS, Radu Marian, deocamdată nu a venit cu o reacție privind acuzațiile în acest sens.
La rândul său, CNA informează că primarului or. Șoldănești este cercetat de ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți, în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupere pasivă.
„Bănuitul, în comun cu alți angajați ai Primăriei, ar fi perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici în scopul favorizării acestora în procesele de achiziții publice organizate de primărie.
Potrivit materialelor acumulate, primarul orașului Șoldănești, contabila-economist și alți membri ai Comisiei de achiziții au fost documentați de CNA în mai multe episoade în care au primit mijloace financiare de la unii beneficiari ai contractelor de achiziții publice, încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității. În procesul investigațiilor s-a constatat că bănuiții ar fi încasat de la părțile beneficiare câte 10 la sută din valoarea contractelor.
În aceste zile, au avut loc acțiuni de urmărire penală, autorizate de judecătorul de instrucție, la biroul, domiciliul și automobilul primarului or. Șoldănești, dar și la alte persoane vizate în cauza penală. La această etapă, toate persoane sunt cercetate în stare de libertate.
În prezent, cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți”, menționează reprezentanții CNA.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!