„Declarațiile reprezentantei oficiale a Ministerului rus de Externe reprezintă o ingerință în treburile interne ale Republicii Moldova. Este dreptul nostru suveran de a decide cum numim limba pe care o vorbim și nu acceptăm lecții de istorie.
Reiterăm apelul către partea rusă de a nu admite ingerințe în treburile interne ale țării noastre”, se arată în comunicatul instituției.
„Renunțând la limba moldovenească, actualul regim de la Chișinău abordează întrebarea: a cui este acum Basarabia (care până la 1940 a fost ocupată de România) și cui aparțin pământurile de la Nistru (care până la 1940 intrau în componența Ucrainei)? Acum limba moldovenească într-un mod paradoxal, oficial, s-a păstrat doar în Transnistria. Dacă se dorește transcrierea limbii, atunci ar trebui să urmeze logica istorică numind limba română drept limba moldovenească și nu viceversa”, a scris pe Telegram Zaharova care a ținut să facă referire și la niște „adevăruri istorice”, spunând că „limba moldovenească este limba străveche a moldovenilor, amintită în lucrările secolului al XVII-lea”, iar „limba română însăși a luat contur abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea”.
În toată legislația Republicii Moldova, sintagma „limba română” va lua locul „limbii moldovenești”. Vor fi înlocuite și sintagmele „limba oficială”, „limba de stat” și „limba maternă”. Proiectul a fost votat în 2 lecturi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!