„Am sesizat Curtea Constituțională referitor la art.19 alin. (1) lit. e) din Legea cu privire la Curtea Constituțională. Conform informațiilor din presă, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) înțelege această prevedere prin faptul că poate analiza/controla un presupus conflict de interese nu doar în cazul adoptării actelor administrative ale Curții, ci și în cazul actelor jurisdicționale (hotărâri, decizii, avize). Ceea ce, după mine, reprezintă un atentat la independența Curții Constituționale și a judecătorilor ei. Or actele jurisdicționale ale Curții potrivit Constituției sunt definitive și nu pot fi atacate. A admite că ANI poate verifica dacă aceste acte jurisdicționale au fost sau nu adoptate cu încălcarea regimului juridic a conflictului de interese înseamnă de facto să-i acorzi ANI dreptul de a pune la îndoială caracterul definitiv și neatacabil a actelor Curții Constituționale. Fapt care contravine flagrant prevederilor Constituției”, a scris deputatul PAS.
Reprezentanții ANI au venit cu o reacție. Potrivit acestora, „faptul că s-a inițiat procedura de control nu denotă și prezența unei încălcări”.
„Să așteptăm decizia inspectorului de integritate.
El este independent în luarea deciziilor sale. Faptul ca s-a inițiat procedura de control nu denotă și prezența unei încălcări. Poate fi emis și un act privind încetarea procedurii de control din lipsa încălcării. Să îl lăsăm pe inspector să își ducă misiunea sa până la capăt și ulterior decizia sa va fi publica.
De aceea, alte declarații publice nu le comentăm, așa cum nu intervenim nici în acțiunile Inspectorilor de integritate”, a spus purtătoare de cuvânt a ANI, Maria Dastic.
Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, este verificată de Autoritatea Națională de Integritate. Despre aceasta a anunțul pe pagina sa de Facebook, deputatul Grigore Novac care a publicat răspunsul ANI.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!