Maria Zaharova a lăudat conducerea Ungariei, susținând că aceasta acționează independent și în interesul propriilor cetățeni.
„Trebuie, în primul rând, să recunoaştem meritele liderilor săi (ai Ungariei), care au declarat sincer de-a lungul anilor că nu urmează directivele Rusiei sau ale nimănui altcuiva, că apără interesele ţării lor şi acţionează în interesul superior al poporului lor”, a afirmat Maria Zaharova, într-o declarație pentru agenția TASS.
Totodată, aceasta a criticat restul statelor membre ale Uniunii Europene, despre care a spus că ar pune pe plan secund interesele cetățenilor.
„Se prezintă ca aliaţi şi menţin o pseudo-unitate notorie, dar, în realitate, se spionează unii pe alţii”, a adăugat Maria Zaharova, făcând referire la informațiile apărute în presă.
Comisia Europeană a calificat, luni, drept „foarte îngrijorătoare” relatările potrivit cărora Peter Szijjarto ar fi divulgat Moscovei detalii din discuțiile confidențiale ale miniștrilor de Externe din UE.
Scandalul a fost amplificat și de o investigație publicată de The Washington Post, care susține că serviciul de informații externe al Rusiei ar fi luat în calcul organizarea unei false tentative de asasinare a premierului Viktor Orban, într-o operațiune denumită „Gamechanger”, menită să îi consolideze poziția înaintea alegerilor din aprilie.
În același articol se menționează că șeful diplomației ungare ar fi avut contacte frecvente cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pe care l-ar fi informat despre evoluția discuțiilor din cadrul Consiliului UE.
Peter Szijjarto a respins acuzațiile, într-un mesaj publicat pe platforma X, catalogând informațiile drept „zvonuri”.
De asemenea, premierul ungar Viktor Orban a condamnat luni presupusa interceptare a convorbirilor ministrului de Externe Peter Szijjarto. „Ascultarea convorbirilor unui membru al guvernului este un atac grav împotriva Ungariei”, a scris Orban pe Facebook, adăugând că a cerut ministerului justiţiei de la Budapesta să ancheteze suspiciunile. „L-am instruit pe ministrul Justiției să examineze fără întârziere informațiile legate de interogatoriul lui Peter Szijjarto”.
În schimb, liderul opoziției ungare, Peter Magyar, a apreciat că ar putea fi vorba de înaltă trădare, pedepsită până la închisoare pe viață: „Conform informaţiilor actuale, Peter Szijjarto colaborează cu ruşii şi trădează interesele ungare şi europene”, a scris el pe Facebook.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!