„Eu sunt acea care am rupt microfoanele atunci când s-a încercat să ne oprească. Eu sunt acea care am fost mandată să lupt”, a declarat deputata Veronica Roșca.
„În 2020, resetarea instituției prezidențiale ne-a adus atâta speranță, încât noi am înțeles că da, se poate. A venit timpul Moldovei. Moldova, ai încredere în oamenii tăi, ai încredere în demnitatea lor, ai încredere că ei vor ști să te restabilească pe harta politică a lumii. Noi vom fi fermi în a da lovitura de grație, iar această lovitură sunt alegerile anticipate”,a mai adăugat Roșca.
Amintim că după altercațiile care au avut loc joi între deputați, Parlamentul a a fost prejudiciat cu circa 60 mii lei.
„Conform evaluării preliminare efectuate avem tehnică cu defect total în sumă de peste 16 mii lei și parțial, 46 mii lei. Acest lucru presupune că tehnica deteriorată va mai funcționa ceva timp, însă din cauza oxidării în curând vor ieși din funcțiune.
Pagubele totale sunt de 50-60 de mii de lei”, a declarat secretarul general al parlamentului.
După ce au revenit în ședință, joi, opoziția a continuat să boicoteze ședința, timp în care parlamentarii au început procedura de votare a politicii bugetar-fiscale și bugetul social. Spiritele s-au încins între deputați, astfel că au început a rupe microfoanele de la tribună și să se stropească cu apă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!