„În condițiile în care au văzut că așa-numitul dosar al finanțării ilegale împotriva Partidului „ȘOR”, fabricat la comanda directă a Maiei Sandu, nu dă rezultate, iar protestele capătă o amploare din ce în ce mai mare, guvernarea criminală a decis să schimbe capetele de acuzare. Prin urmare, au fabricat, peste noapte, un nou dosar și anume „pentru pregătirea dezordinilor în masă”. „Dezordini în masă” sunt, în accepția lor, protestele pașnice și legale, care au loc în Chișinău și la care cetățenii Republicii Moldova își exprimă public nemulțumirea față de modul dezastruos în care PAS guvernează țara”, menționează reprezentanții Partidului ȘOR.
Astăzi, campania de hărțuire și intimidare a opoziției continuă, fiind organizate noi percheziții ilegale. Gruparea criminală, condusă de Maia Sandu, încearcă acum să-i izoleze și să-i reducă la tăcere pe toți oamenii cu autoritate, care manifestă o atitudine critică față de puterea actuală și au capacitate de mobilizare a cetățenilor.
Aceste acțiuni profund abuzive și antidemocratice și confirmă, o dată în plus, că Republica Moldova a fost capturată de un regim despotic și dictatorial, iar drepturile fundamentale ale omului, inclusiv cel la libera exprimare, sunt călcate în picioare, cu o brutalitate ieșită din comun. Și mai grav este că toate aceste abuzuri fără precedent sunt comise sub privirile indiferente ale misiunilor diplomatice și organismelor internaționale.
În aceste condiții, cetățenii Republicii Moldova sunt obligați să ia o atitudine fermă și să nu admită, în niciun caz, transformarea țării noastre într-un stat polițienesc, în care să domine frica și resemnarea. Toată lumea trebuie să iasă duminică, 6 noiembrie, în stradă, pentru a-și apăra dreptul de a trăi într-o țară liberă, democratică și prosperă.
„Nu ne închideți gura, jos dictatura”, anunță un comunicat de presă al Partidului Șor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!