Milei se află la Roma pentru a se întâlni cu premierul Giorgia Meloni și pentru a participa la festivalul anual al partidului acesteia, Fratelli d’Italia.
Sursa citată de Reuters a declarat că guvernul a acordat deja cetățenia italiană președintelui argentinian, fără să ofere însă mai multe detalii.
Știrile din presa italiană au provocat o reacție furioasă din partea unor politicieni, precum și pe rețelele sociale, invocând faptul că cetățenia obținută de Milei este dificil de obținut de către copiii imigranților care s-au născut pe teritoriul Italiei.
Legislația italiană privind cetățenia are la bază principiul legăturilor de sânge, ceea ce înseamnă că chiar și descendenții îndepărtați ai unui cetățean italian pot obține pașaportul italian.
Pe de altă parte, condițiile pentru străinii născuți în Italia sau pentru cei care au imigrat sunt mult mai dure. Organizațiile de susținere a migranților au propus un referendum pentru relaxarea condițiilor, însă coaliția de dreapta a Giorgiei Meloni se împotrivește oricărei relaxări.
Riccardo Magi, un parlamentar din partidul de opoziție +Europa a spus că acordarea cetățeniei lui Milei este un act de „intolerabilă discriminarea față de atâția tineri care o vor primi numai după mulți ani”.
În timpul precedentei sale călătorii în Italia, din luna februarie, Milei a declarat, într-un interviu televizat, că se simte „75% italian”, deoarece trei dintre bunicii săi au origini italiene și penru pentru că are „o pasiune incredibilă pentru opera italiană”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!