79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(foto) Noapte de coșmar la Rîșcani: Casa unei familii din satul Aluniș a luat foc. O cameră, distrusă complet

O locuință din satul Aluniș, raionul Rîșcani, a fost cuprinsă de flăcări în noaptea de luni spre marți, o cameră fiind mistuită complet, iar acoperișul – deteriorat parțial, după ce soba s-ar fi supraîncălzit, informează IGSU.

Foto: Captură de ecran

„În această noapte, pompierii din raionul Rîșcani au intervenit la lichidarea unui incendiu produs într-o casă de locuit din satul Aluniș. Ajunși la fața locului, salvatorii au stabilit că arderea a afectat o cameră cu suprafața de 16 m², care a fost distrusă în totalitate de flăcări. De asemenea, a fost deteriorat parțial acoperișul construcției cu dimensiunea de 40 m².

Datorită intervenției operative a salvatorilor, focul nu a obţinut răspândire, fiind salvate două încăperi ale locuinței. Victime nu au fost înregistrate.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că preliminar cauza incendiului ar fi supraîncălzirea sobei”, se arată într-un comunicat emis de IGSU.

„În acest sens, IGSU îndeamnă cetățenii să respecte regulile de securitate la utilizarea sobelor în sezonul rece:

Evitați supraîncălzirea sobelor și nu le lăsați fără supraveghere.

Curățați periodic coșurile de fum.

Nu aprindeți focul cu lichide combustibile.

Păstrați obiectele inflamabile la distanță de sursa de căldură.

Stingeți complet focul înainte de somn sau plecare.

Apelați la specialiști pentru reparația sobelor deteriorate.

În ultimele 24 de ore, angajații IGSU au intervenit în 27 situații de risc”, menționează pompierii.


Pub