„Eu am spus lucruri mult mai importante decât declarația făcută că va sări societatea în aer. Ceea ce și s-a întâmplat, mai devreme sau mai târziu. În declarația mea era o doză mare acumulată de energie și de lucruri care s-au întâmplat și nu s-au vorbit”, a declarat Vlad Filat în cadrul interviului acordat la „Cutia Neagră” de la TV8.
„Trebuie să dau explicații de ce nu am vorbit. Nu am vorbit din simplul motiv că nu am avut posibilitate. Aici mă refer la posibilitate fizică, directă. După încărcerarea mea, eu gândeam că transmit mesaje și încerc să comunic. Doar că comunicarea mea se ciocnea într-o cenzură, după care într-un blocaj direct. Tot ce transmiteam eu prin așa-zisul avocat al meu, Igor Popa, ori nu ajungea acolo unde transmiteam eu mesaje, ori ajungeau în primă instanță la GBC, ori, un al treilea model de a stopa mesajele mele, cu argumentările de rigoare înainte de a transmite mesajul că nu trebuie să se ia în serios ceea ce transmit eu”, a mai menționat Filat.
În reacție, Casa de avocatură ”Popa și Asociații” respinge toate acuzațiile lui Vlad Filat și le cataloghează drept minciuci. Avocatul susține că fostul lider PLDM singur i-a interzis să facă declarații în presă sau să meargă la emisiuni televizate, iar în acest sens deține probe.
„Vlad Filat niciodată nu a transmis prin intermediul avocaților niciun mesaj care ”să arunce în aer clasa politică”. Dacă dlui și-ar fi dorit cu adevărat să transmită anumite mesaje o putea face prin avocatul poporului, deputații sau rudele, care l-au vizitat. Mai mult ca atât, Vlad Filat de nenumărate ori a interzis avocatului Igor Popa să facă declarații în presă sau să meargă la emisiuni televizate. Deținem probe în acest sens. Precizăm că avocatul Igor Popa a fost denigrat și a fost răspândită informație falsă, deoarece s-a dorit înlăturarea acestuia din dosar, pentru că la un moment dat devenise incomod pentru anumite persoane, inclusiv din anturajul lui Vlad Filat”, se arată într-un comunicat emis de Casa de avocatură ”Popa și Asociații”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!