„Nimic originalitate, ați preluat teze mincinoase ale unor pușcăriabili și le repetați. Nu ați găsit la mine nimic și căutați la rude, prieteni, mai căutați prin Italia, Canada.
Doamna nu are nicio legătură cu nicio ilegalitate. E fapt constatat chiar de procurorii pe care i-a condus anume procurorul pentru care voi rupeți cămașa”, a a declarat Sergiu Litvinenco, răspunzând astfel la o întrebare adresată de o deputată BCS.
De asemenea, Litvinenco afirmă că nu-l cunoaște nici pe fostul șef al Procuraturii Anticorupție, vizat în cateva dosare penale, Viorel Morari.
„Nu-l cunosc, nu l-am cunoscut și nici nu vreau să-l cunosc, pentru că în raport cu el sunt foarte multe suspiciuni că a comis fapte mai puțin legale pe timpul lui Plahotniuc”, a mai spus ministrul Justiției.
Maria Iovu ar fi soacra lui Sergiu Litvinenco, vizată în dosarul furtul miliardului. Aceasta ar fi fost contabila șefă de la una dintre instituțiile financiară implicate în tranzacțiile investigate de procurori.
Mai mult, Procurorul General suspendat, Alexandr Stoianolgo, declară că Litvinenco nu putea participa la ședințele care îl vizau întrucât aceste „are legături strânse cu persoane vizate în furtul miliardului”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!