Cu un cuvânt de salut s-au adresat participanților și susținătorilor lor premierul Dorin Recean, ministrul Educației, Dan Perciun, Ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks.
„Foarte multă energie pozitivă astăzi aici. Vă mulțumim că sunteți alături de noi în această duminică. E un eveniment cu un mesaj cât se poate de clar, alergăm cu toții în direcția Uniunii Europene. Punctul de start este, punctul de final este, unde avem de mers este evident, dar de noi va depinde cât de repede vokm ajunge acolo. Cu cât mai myult efort vom depune, cu toții îmreună, cui atât mai repede vom ajunge în UE. Toate cercurile alergate astăzi scurtează din acest drum”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
„Avem o direcție foarte clară, iar pentru asta avem nevoie de o societate consolidată, puternică, sănătoasă. Construim UE aici, acasă, și pentru asta ne consolidăm”, a menționat premierul Dorin Recean.
Organizatorii au promis medalii tuturor participanților ajunși la linia de final.
La Euro Marathon a participat și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, cu echipa instituției pe care o conduce.
De asemenea, ministrul Educației, Dan Perciun, deputatul PAS Radu Marian și ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, au participat și ei la eveniment, alături de echipele pe care le conduc.
Primăria Chișinău a anunțat că duminică, 8 septembrie 2024, între orele 01:10-22.00, va fi suspendat traficul rutier pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni și str. A. Pușkin, în legătură cu desfășurarea Euro Marathonului 2024.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!