Anunţul eliberării din funcţie a lui Iermak a fost făcut de preşedintele Zelenski în discursul său pe care îl adresează zilnic compatrioţilor.
Şeful statului a anunţat că Iermak a depus o cerere de demisie, iar Biroul Preşedintelui va fi reorganizat.
„Biroul Președintelui Ucrainei va fi reorganizat. Șeful Biroului, Andrii Iermak, și-a prezentat demisia. Îi sunt recunoscător lui Andrii pentru că a prezentat întotdeauna poziția Ucrainei în cadrul negocierilor așa cum trebuia. A fost întotdeauna o poziție patriotică”, a declarat Zelenski.
„Rusia dorește cu adevărat ca Ucraina să comită greșeli. Din partea noastră nu vor exista greșeli”, a continuat Zelenski.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!