Întrebat despre închiderea Centrului cultural rus, Igor Grosu a menționat: „Urmează să vină documentul în Parlament si să-l votăm, și noi, abia îl astept, abia îl aștept!”
„- Ambasada Rusiei la Chișinău spune că acest centru poate fi închis abia la mijlocul anului viitor, peste 6 luni”.
„- Ca el să ajungă să fie închis la mijlocul anului viitor, noi acum trebuie să luăm decizia, în caz contrar, acordul se reînnoiește automat. Acolo numai cultură nu este. Îmi pare rău, dar cea mai valoroasă cultură din Rusia cam a plecat și caută cum să se salveze de dictatura și autocrația din Rusia. Este un instrument prin care se propagă și se disiminează propaganda rusă, cadre justifică războiul, atrocitățile și crimele pe care le comit ei în Ucraina, glorifică tot felul de criminali de război. Nouă nu ne trebuie astfel de cultură. Cultura rusă este cu totul altceva”, a precizat speakerul.
Proiectul de lege care prevede denunțarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind înființarea și funcționarea centrelor culturale a fost aprobat în cadrul primei ședințe a Guvernului Munteanu.
În februarie, Ministerul Afacerilor Externe anunța că a fost luată decizia de a sista activitatea Centrului Cultural Rus de la Chișinău, în urma unei „noi și grave încălcări a spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone rusești”. Hotărârea vine, după convocarea de urgență a șeful misiunii diplomatice ruse la Chișinău.
Și ex-premierul Dorin Recean a susținut închiderea Centrului Cultural Rus de la Chișinău. „Aceea nu era o casă de cultură, ci una a agenților de influență. Rusia trebuie să respecte Republica Moldova și să nu-i trimită deghizați în actori de cultură”, a declarat Recean.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!