„Potrivit primelor informații, flăcările au cuprins un pat din interiorul unei camere situate la etajul unu al instituției.
Imediat, la fața locului a fost îndreptat un echipaj de pompieri și salvatori. Ajunși la destinație, aceștia au stabilit că focul a afectat salteaua de pe pat, pe care se afla un pacient imobilizat. În timpul misiunii de lichidare a incendiului, pompierii au evacuat din zona de risc persoana imobilizată la pat, un bărbat în vârstă de 67 de ani. Acesta a suferit arsuri la membrele superioare și inferioare, fiind ulterior preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de rigoare.
Totodată, angajații IGSU au evacuat din interiorul clădirii 42 de persoane, în vederea prevenirii intoxicării acestora cu monoxid de carbon.
Pompierii au reușit localizarea incendiului la ora 05:48 și lichidarea completă la ora 05:57.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii IGSU au stabilit preliminar că incendiul a izbucnit din cauza nerespectării regulilor antiincendiare la utilizarea focului deschis. Bărbatul ar fi lăsat fără supraveghere o lumânare aprinsă pe noptieră, fapt care a provocat aprinderea mobilierului.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile de apărare împotriva incendiilor, la utilizarea focului deschis în special în interiorul locuințelor. Persoanele sunt îndemnate să nu lase lumânările și candele aprinse nesupravegheate. Mai mult, acestea trebuie ținute departe de materialele inflamabile, într-un loc sigur unde nu pot fi răsturnate. Totodată, în vederea prevenirii situațiilor de risc se recomandă folosirea unor suporturi stabile din metal pentru lumânări și candele.
Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 40 situații de risc”, se arată într-un comunicat emis de IGSU.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!