„Menținerea acestei rețele este practic imposibilă fără suport financiar. Cu toate acestea, suportul financiar respectiv nu este indicat în raportul privind finanțarea campaniei electorale a concurentului numit, ceea ce constituie o abatere de la cadrul normativ”, a declarat vicepreședintele CEC, Pavel Postica, și a menționat că „susținerea campaniilor din exterior poate duce până la excluderea unui concurent din cursă, dar a explicat că, având în vedere că alegerile s-au încheiat, sancțiunea aplicată este doar un avertisment”.
Înainte de alegeri, Serviciul de Informații și Securitate, în baza unei sesizări anonime, a cerut Comisiei Electorale Centrale, să excludă Partidul „Democrația Acasă”. Imaginile cu plângerea au fost publicate pe rețele de liderul formațiunii, Vasile Costiuc, care a menționat că nu a încălcat nimic.
Ulterior, Comisia Electorală Centrală a decis că Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, va continua participarea în alegerile parlamentare din 28 septembrie, după ce formațiunea a modificat lista de candidați conform cerințelor legale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!