Potrivit datelor statistice, 70% dintre femeile din țară au trecut cel puțin o dată printr-o formă de violență, iar violența psihologică rămâne cea mai răspândită, deși cea mai puțin raportată. Veronica Teleucă spune că în practică, cifrele reale sunt chiar mai mari:

„Practic fiecare femeie ne povestește că a trăit o formă de abuz – ca victimă directă, martor sau prin cineva apropiat.”

Abuzul psihologic – invizibil, dar devastator

Experta afirmă că violența psihologică este „forma invizibilă, dar cea mai distructivă”. Femeile minimizează semnele, iar agresorii controlează subtil: prin manipulare, umilire, control financiar, izolare, gelozie extremă, critici constante.

„O femeie aflată într-un abuz psihologic ajunge să se îndoiască de sine, de realitate. Ajunge să creadă că ea este problema”, explică Veronica Teleucă.

„Agresorii sunt șarmanți, politicoși, adorați de comunitate. Acasă sunt altcineva.”

Unul dintre cele mai periculoase mituri este că un agresor „se vede”. Dimpotrivă, spune invitata: „Mulți agresori sunt foarte drăguți cu lumea din jur. Sunt șarmanți, carismatici, politicoși. Nimeni nu ar bănui ce fac acasă.”

Ea oferă exemple din practica organizației: femei bine aranjate în public, dar distruse psihologic între patru pereți.

În mod tipic, agresorul își începe comportamentul cu control subtil, apoi trece la izolare, manipulare și, în final, violență fizică.

Ciclul violenței: aceeași poveste în mii de familii

Teleucă explică clasicul ciclu al violenței, prezent în majoritatea cazurilor:

• Luna de miere – declarații, cadouri, flori, promisiuni.
• Acumularea tensiunii – frustrare, critică, control.
• Escaladarea violenței – fizică sau psihologică.
• Justificarea agresorului – „m-ai provocat”, „am fost stresat”, „nu mai face”.
• Împăcarea – iar cadouri, promisiuni, poze perfecte pe rețele.

„De aceea victimele pleacă greu. Ele prind momentele bune și speră că se va repeta doar partea frumoasă”, spune Veronica Teleucă.

Rolurile de gen – combustibilul invizibil al violenței

„Noi am schimbat legislația, avem ordine de protecție, avem instruiri. Ce NU s-a schimbat sunt percepțiile despre rolul femeii și al bărbatului”, afirmă experta.

În mentalitatea colectivă: bărbatul trebuie să domine, femeia trebuie „să tacă”, „să fie înțeleaptă”, „să mențină armonia”, e rușine să fii singură, trebuie să te măriți, nu trebuie să spui „nu”.

Aceste mituri împing multe femei în relații toxice și le împiedică să plece la timp.

Cifre care șochează: peste 20 de femei ucise într-un an

Fenomenul cel mai grav este creșterea cazurilor de femicid.

„Până în septembrie aveam 19 femei omorâte de bărbați pentru că sunt femei. Acum numărul este și mai mare.”

Experta explică legătura între micro agresiuni, hărțuirea online, comentariile misogine și crimele grave:

„Niciodată nu există femicid acolo sus dacă aici jos nu există hărțuire, glume sexiste, violență verbală și toleranță la abuz.”

Cauzele violenței: nu sărăcia, nu alcoolul – ci puterea

Contrar miturilor, violența nu este specifică familiilor sărace:

„Avem cazuri de violență în familii înstărite, educate, cu nume mari. Anul trecut am avut intervenție într-o familie de deputat”, spune Veronica Teleucă.

Factorul determinant este dezechilibrul de putere: bărbatul controlează banii, deciziile, libertatea femeii.

„Trebuie să înțelegem că violența se întâmplă în toate familiile unde bărbatul își rezervă o poziție de putere și controlează resursele și viața partenerului. Am văzut cazuri atât în familii cu venituri modeste, cât și în familii cu statut social înalt”, mai afirmă experta.

Un exemplu recent de acest fenomen a fost cazul deputatului Vasile Bolea.

„Era clar că în familia acestui deputat nu este primul caz, pentru că copiii, când cheamă poliția, probabil sunt foarte speriați și recurg cumva la ultimul gest, la cineva din afară să vină să-i protejeze.”

Reacția acestuia, după ce cazul a devenit public, a fost tipică pentru comportamentul abuzatorilor: scuzele au părut forțate, iar responsabilitatea nu a fost asumată. „Violența în familie este doar o componentă a unui continuum mai larg de violență, iar reacțiile abuzatorilor după expunere publică sunt adesea similare: minimizarea faptelor sau încercarea de a se justifica.

Deci se întâmplă în toate familiile unde bărbatul își rezervă o poziție de putere și unde el controlează resursele, viața, banii și tot ce se întâmplă în acea casă sau în acea relație.

„Vorbind despre cazul Vasile Bolea, este greu de înțeles cum un om care este în Parlament, care face și votează legi, poate veni ulterior cu scuze care păreau stranii. Reacția sa după ce cazul a devenit public este, din păcate, tipică pentru ce se întâmplă în multe situații de violență domestică.

Violența în familie, și în special violența împotriva femeilor, este doar o componentă a unui continuum mai larg de violență. Ea se manifestă nu doar prin agresiune fizică, ci și prin controlul resurselor, al deciziilor și al vieții cotidiene, creând un context în care victimele se simt adesea captive și lipsite de putere”, spune Veronica Teleucă.

De ce un bărbat devine agresor, cum devine o femeie victimă, primul semn că ești într-o relație abuzivă, află în interviul de mai jos.