4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Biden a discutat cu Macron despre vizita acestuia în China și despre declarațiile președintelui francez cu privire la Taiwan

Preşedintele Joe Biden a discutat cu omologul său francez Emmanuel Macron despre recenta vizită a acestuia în China, unde președintele francez a făcut mai multe comentarii cu privire la problema Taiwanului provocând critici în Europa şi Statele Unite, relatează Digi24.ro. 

Foto: digi24.ro

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, cei doi lideri „au discutat despre recenta vizită a preşedintelui Macron în China şi despre eforturile lor continue de a promova prosperitatea, securitatea, valorile comune şi ordinea internaţională bazată pe statul de drept” în regiunea Asia-Pacific şi au „reafirmat importanţa menţinerii păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwan”.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut Uniunii Europene să nu urmeze SUA sau China în chestiunea Taiwanului, refuzând „intrarea într-o logică de bloc contra bloc”, într-un interviu apărut duminică, 9 aprilie, în cotidianul economic francez Les Echos.

„Cel mai rău lucru ar fi să ne gândim că noi, europenii, ar trebui să îi urmăm pe alţii” în chestiunea Taiwanului „şi să ne adaptăm la ritmul american şi la suprareacţia chineză”, a afirmat şeful statului francez în acest interviu acordat în timpul deplasării sale în China.

China şi Taiwanul sunt guvernate separat din 1949, dar Beijingul consideră insula democratică drept una din provinciile sale şi nu exclude să recurgă la forţă pentru a-şi exercita suveranitatea asupra acesteia.


Pub