5 call-centre Poliția perchezionează 5 call-centre în Chișinău, rețineri 6.000 € CEDO condamnă Moldova: 6.000 € despăgubiri pentru lipsă independență CSM 157 mln € Guvernul avizează 157 mln € de la UE pentru reforme și investiții 8,6 % Inflația anuală accelerează la 8,6% în septembrie, maxim de ani recente
(video) 35 de ani de Independență a R. Moldova, celebrați la Președinție: Ghimpu, Diacov, Tănase și deputați din primul Parlament, prezenți la eveniment

O ședință solemnă s-a desfășurat astăzi la Președinție, cu prilejul a 35 de ani de Independență ai Republicii Moldova. Deputați din primul Parlament, dar și din actuala și fostele legislaturi, diplomați, preoți și alți oaspeți au fost prezenți la festivitate.

Foto: CAPTURA VIDEO

update

Ion Hadîrcă: După condamnarea pactului Hitler - Stalin de către congresul deputaților de la Moscova, unde am participat împreună cu colegii, în decembrie 1989, republicile baltice au profitat din plin, pe când noi am rămas doar cu întrebarea adresată unui București fără răspuns. Ajunul proclamării independenței a fost unul tensionat, dramatic și plin de incertitudini, tulburat de puciul militar de la Moscova. Am avut o serie de întâlniri cu eșalonul puterii supreme de la București - Adrian Năstase, Petre Roman, Ion Iliescu, discuții soldate doar cu promisiunea susținerii independenței, nu mai mult.

update

Maia Sandu: Independența noastră este pusă la încercare în fiecare zi și în fiecare zi trebuie protejată. Ca să reușim, trebuie să fim uniți, să ne cunoștem istoria, să ne sărbătorim eroii, să muncim împreună ca să punem RM la adăpost, în UE. Mulțumim deputaților Independenței, la mulți ani, Republica Moldova.

update

Igor Grosu: Ca istoric știu că 35 de ani nu înseamnă foarte mult, dar este vârsta unei generații. Vă mulțumec în numele Parlamentului pentru tot ce ați făcut pentru FR. Moldova, Sunteți părinții fondatori ai acestui stat. Independența e a noastră, a tuturor, să ne bucurăm de ea și să o protejăm. Indiferent de limba pe care o vorbim, de locul de unde venim, Independența ne unește.

update 

La eveniment sunt prezenți președinta Maia Sandu, speakerul Igor Grosu, deputați din Parlamentul Independenței, dar și din legislatura actuală, diplomați și alți oaspeți.

Urmăriți live, pe UNIMEDIA.


Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a anunțat că nu va participa la ședința solemnă organizată de Președinție pe 26 august, cu prilejul celor 35 de ani de Independență a Republicii Moldova. Formațiunea califică evenimentul drept unul al „ipocriziei” și susține că va marca această zi alături de cetățeni, în raioanele țării.

Anulare pentru concertul de Ziua Limbii Române, în acest an. Guvernul a aprobat Programul naţional de acţiuni consacrate sărbătoririi a 35 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova „Independența care ne unește. Moldova-35”, care prevede și excluderea festivității de pe 31 august. „I-am cerut domnului ministru să reducem cheltuielile pentru sărbătorirea acestor două zile. Cred că o putem face cu mult suflet și inimă, dar nu neapărat cu tare mulți bani. Cred că moldovenii ne vor înțelege. Să mai tragem și noi cureaua la stat, nu doar cetățenii”, a punctat premierul Vasile Tofan.

Melodii cântate de generații vor răsuna pe 27 august în Piața Marii Adunări Naționale. Formația „Noroc” va urca pe scenă pentru a sărbători împreună Ziua Independenței, comunică Guvernul.

Pe 2 august, militarii Gărzii de Onoare au început pregătirile pentru parada militară, care va avea loc în Chișinău, cu prilejul aniversării a 35 de ani de Independență.

Traficul din cartierul Telecentru al capitalei a fost îngreunat în zilele trecute, în contextul repetițiilor pentru Parada Militară dedicată celor 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Prima repetiție a avut loc marți, 11 august, între orele 08:00 și 10:00, pe șoseaua Hâncești, iar antrenamente similare sunt programate pentru 13, 18 și 20 august.

Locțiitorul șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Ion Ojog, a fost avansat la gradul de general de brigadă printr-un decret semnat de președinta Maia Sandu. Acesta urmează să conducă Parada Militară din 27 august, dedicată celor 35 de ani de Independență.


Pub