Era anul 2004, când Victor și Diana și-au întemeiat mica lor familie, iar la un an de la nuntă, pe când aveau câte 23 de ani, au aflat că vor avea un copil. Însă bucuria lor a ținut până la sfârșitul primelor trei luni de sarcină, când soții au mers la unul dintre controalele medicale ordinare. Acela a fost momentul în care au aflat că „ceva nu merge bine” – ecografia a arătat că inima copilului pe care îl așteptau cu sufletul la gură nu se mai zbătea.

Noutatea le-a luat pământul de sub picioare și le-a schimbat viața pentru totdeauna. În urma unor complicații, Diana a trecut printr-o intervenție chirurgicală care i-a salvat viața, însă i-a furat posibilitatea de a mai avea vreodată copii.

Următorii doi ani din viața femeii au fost îmbibați cu stări de neputință și tristețe profundă, iar activitățile obișnuite, precum plimbările liniștite în parc sau vizionarea filmelor, au devenit greu de suportat.

„Am încetat să mă uit la filme, fiindcă știam că, dacă vor fi scene care implică copii acolo, voi plânge și mi se vor declanșa stările proaste. Am avut noroc de susținerea soțului, care niciodată nu mi-a reproșat nimic și mi-a fost alături din prima secundă”, mărturisește Diana.

Soțul Victor spune că și pentru el aceasta a fost o perioadă complicată. Pe lângă faptul că dintotdeauna și-a dorit să devină tată, a resimțit și o presiune din partea rudelor și a cunoscuților, care îi dădeau de înțeles că ar fi mai ușor să-și găsească o altă parteneră de viață.

Atunci, din spusele lui Victor, soții au discutat și au ajuns la concluzia că „probabil este cineva în lumea asta care are nevoie de noi”. Așa, ajunși la vârsta de 25 de ani, Diana și Victor au decis că vor adopta un copil. Însă, după ce s-au interesat de condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a deveni părinți adoptivi, au înțeles că, deși întrunesc mai multe criterii, încă nu au o locuință a lor în care ar putea crește copilul.

Au muncit ambii 11 ani în Italia și și-au ridicat casa în care doar gălăgia de copii lipsea. Diana a fost cea care nu a mai vrut să irosească anii și a insistat să inițieze adopția.

„A fost greu să ne oprim și să venim acasă. Tot ziceam că la anul, la anul, că lucrul merge bine, că reușim. Dar, într-un moment, mi-am dat seama că lucrul poate să meargă bine toată viața, iar anii trec. În acea vară, în 2021, am și revenit acasă și ne-am apucat de procesul de adopție”, relatează Diana.

Inițial, soții au stipulat în cerere că optează pentru copiii cu vârsta de până la 7 ani, însă, treptat, soții și-au reconsiderat decizia. 

Au urmat două-trei luni de colectare a actelor necesare pentru depunerea dosarului și cursul de evaluare și pregătire psihologică, pe care Diana îl consideră necesar, cel puțin din perspectiva faptului că acolo potențialii părinți trec printr-un soi de „duș rece”. Acesta le reamintește că copiii care s-ar putea să li se propună pot să nu corespundă fanteziilor pe care aceștia le au, că pot arăta sau fi altfel decât își imaginează ei.

„Desigur că majoritatea vor copii mici, blonduți, cu părul creț, mai știu eu cum. Dar ideea este că aici nu vii ca la piață și alegi dintr-o sută de copii pe cel care îți place mai mult. Specialiștii îți propun și ai trei tentative de a lua o decizie, adică poți să vezi fotografia a trei copii, să auzi povestea lor și să decizi”, explică femeia.

Așadar, după ce comisia a făcut selecția pentru Victor și Diana, a venit momentul în care cuplul a văzut pentru prima dată fotografia potențialului lor copil, proiectată pe peretele Direcției pentru protecția copilului.

„Mă temeam că îl voi vedea ca pe un străin, că nu mi se va trezi nimic. Nu pot să spun că am avut instant un sentiment de iubire sau entuziasm. Prima mea reacție, când l-am văzut și am auzit povestea lui, a fost de jale imensă. Pe fotografie era vesel, cu așa un chip inocent și drăgălaș, dar se citea tristețea din ochii lui. Îmi venea să-l ajut și să fac ceva pentru el fix în acel moment”, își amintește Diana cu jale în voce.

În timp ce chipul aproape transparent al copilului îi privea de pe perete, soții au aflat numele băiatului și momentele-cheie din viața lui: îl cheamă David, a trăit cu mama biologică până la vârsta de 4 ani, când aceasta a decedat, a stat timp de jumătate de an într-un orfelinat, iar apoi trei ani – la o asistentă parentală profesionistă, până i s-a făcut statutul de copil adoptabil. Li s-a spus că este un copil foarte ager, comunicabil și deschis.

 „Eu, când l-am văzut, am început instant să lăcrimez. Eu parcă m-am revăzut pe mine în copilărie și mi s-a părut că semănăm foarte mult. M-am emoționat și m-am gândit că ăsta-i, ne oprim la el”, povestește cu ochii umezi bărbatul.

Astfel, David a rămas primul și unicul copil pe care soții l-au văzut pe fotografie și cel cu care urmau să aibă 22 de întrevederi organizate timp de o lună. 

După câteva întâlniri, într-o zi rece de decembrie, Diana și Victor au auzit pentru prima dată cuvintele „mami” și „tati” în adresa lor. „Eu încercam să înțeleg dacă el chiar înțelege și are în vedere ceea ce zice. Dacă o spune chiar cu dragoste și din dorință proprie. Eu am realizat că sunt mami și am început să mă topesc și să mi se facă pielea de găină la acest cuvânt ceva mai târziu, când i-am simțit cu adevărat atașamentul față de mine”, mărturisește Diana.

„Noi nu ne-am așteptat că asta va decurge atât de repede”, își amintește Victor, „și că ne va accepta și îndrăgi așa ușor. Mi s-a umplut inima de bucurie când l-am auzit rostind cuvintele astea și am lăcrimat, dar așa, ca să nu mă vadă el.”

După ce cam jumătate din numărul întrevederilor a fost îndeplinit, Diana și Victor au început să simtă că devine din ce în ce mai greu să-l lase pe David acolo și să se despartă de el până la următoarea vizită. Același lucru îl măcina și pe băiat, care îi tot întreba când va veni momentul în care va merge acasă, împreună cu ei.

„Noi am simțit frica asta de abandon pe care o avea. Mă tot întreba dacă nu ne vom răzgândi, iar noi încercam să-l asigurăm că nu vom renunța la el. A fost o perioadă lungă pentru noi, fiindcă, atunci când știi că acesta va fi copilul tău, deja ai reușit să te atașezi de el și ești nevoită să-l lași să doarmă în altă parte și să se gândească dacă nu cumva îl vei lăsa, e greu”, își amintește emoționată Diana.

Încă de la primile întâlniri cu David, Victor și Diana au înțeles că vor merge până la capăt și îi vor deveni părinți. 

După o lună de întrevederi, în viața Dianei și a lui Victor a venit o altă zi friguroasă, dar plină de emoții calde – ziua de 25 decembrie 2022. Atunci a fost prima dată când David a călcat pragul noii sale locuințe: o casă cu două etaje, situată cu fața la pădure.

Băiatul știa că la noua lui casă va avea o ogradă mare, că va avea camera sa și o cățelușă prietenoasă. Cea din urmă a fost prima cu care a făcut cunoștință, odată ajuns acolo, și cea cu care se joacă până în prezent în fiecare zi, când revine seara acasă după cursurile de limbă engleză, înot sau fotbal. „Ooo, Jessie, salut! Hai, ieși să alergăm!”, o îndeamnă David, cu zâmbetul până la urechi, pe cățelușa agitată și pufoasă care tot sare pe el de bucurie.

„Eu eram pregătită moral că-mi va fi greu să construiesc relația asta. Dar când am văzut cât de sociabil, inteligent și drăgălaș este și cât de dornic de iubire și căldură e, am înțeles că mai mult mă ajută moral el pe mine decât eu pe el. El era pregătit și conștient că va avea o familie, își dorea asta și ne-a primit ușor”, mărturisește Diana.

De când s-a încălzit afară, după lecții David merge singur la Diana la lucru, fiindcă e aproape de școala în care învață. Femeia îl întâmpină la terenul pentru joacă din spatele instituției, îl mai întreabă cum i-a fost ziua și trec fugitiv pe la scrâncioburi și tobogane.

„Uite, acolo-i mama mea!”, îi spune David unei colege cu care își poartă drumul, după care aleargă bucuros și îi sare în brațe. Apoi, o apucă de mână și începe să-i povestească expresiv tot felul de întâmplări de la școală, mai făcând căte o pauză pe la elementul terenului pentru joacă care i-a trezit interesul. 

Citește continuare pe oamenisikilometri.md.