„Dacă tot unii oameni nu înțeleg că țara unde te-ai născut este de fapt, casa ta, și cum tu, la tine în casă, în ogradă, nu te caci, nu trebuie să faci asta și cu țara unde te-ai născut, sau orașul, sau satul. Dar dacă unii oameni, totuși, nu înțeleg asta și au nevoie să ia gunoiul și să-l arunce na*er, eu vreau să vă susțin: dacă tot îl zvârliți în natură, zvârliți tot gunoiul, nu lăsați gunoiul în mașină” a spus Emilian Crețu și s-a băgat într-un sac menajer.
„Pentru acei care nu înțeleg”, a mai adăugat actorul.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului s-a sesizat și caută femeia care a lăsat sacii plini cu gunoi, într-un câmp din orășelul Codru, apoi a urcat într-un Lexus și a plecat. Potrivit șefului instituției, Ion Bulmaga, făptașa va fi sancționată.
O femeie a fost filmată cum lasă sacii plini cu gunoi pe un câmp, își arată iPhone-ul și pleacă. Cazul a avut loc în orașul Codru și a fost făcut public pe o rețea de socializare.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!