Conform legii, democrata - care i-a fost rivală anul trecut, la alegeri - a avut dreptul la aceste servicii timp de o jumătate de an, adică până la finalul lunii iulie. Însă fostul președinte Joe Biden a prelungit perioada până la începutul anului viitor, ținând cont de amenințările cu moartea primite de Harris în timpul mandatului.
Casa Albă a anunțat însă că decizia de revocare a fost luată tocmai pentru că nu ar fi fost identificat vreun pericol la adresa fostului oficial.
Kamala Harris va pleca în turneu pentru a-și promova cartea despre scurta, dar intensa ei campanie electorală împotriva lui Trump.
Revocarea protecției survine în momentul în care Harris se pregătește să lanseze un turneu național de promovare a noii sale cărți de memorii, „107 Days”, care descrie în detaliu campania sa prezidențială. Cartea urmează să fie lansată pe 23 septembrie.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!