„Nu ne confruntăm cu protestatari pașnici, ci cu o mulțime de extremiști”, a spus Kurti într-o intervenție la CNN.
Potrivit premierului kosovar, forțele de ordine locale, dar și trupele internaționale de menținere a păcii au fost atacate de o „miliție fascistă”.
Tensiunile erau la cote ridicate miercuri în nordul Kosovo, unde sute de manifestanţi sârbi s-au adunat din nou după ciocniri violente condamnate pe scară largă de puterile occidentale şi care s-au soldat cu rănirea a circa 30 de militari din KFOR.
Protestatarii s-au adunat în faţa primăriei din Zvecan, puternic protejată de soldaţi ai KFOR, forţa multinaţională condusă de NATO în Kosovo.
Militarii KFOR s-au postat în jurul clădirii municipale, întărind apărarea obiectivului cu sârmă ghimpată şi o barieră metalică, transmite AFP.
De câteva zile, situaţia este extrem de tensionată în regiune, care trece de la o criză la alta de ani de zile în condițiile în care mulţi membri ai comunităţii sârbe majoritare în patru oraşe din nordul Kosovo nu recunosc autoritatea Priștinei şi rămân loiali Belgradului, notează AFP.
Sârbii din nordul Kosovo au boicotat alegerile municipale din aprilie în aceste localităţi, ceea ce a dus la alegerea unor primari albanezi, cu o prezenţă la vot de mai puţin de 3,5%. Învestirea lor, săptămâna trecută, a făcut ca situaţia să explodeze.
Manifestanţii cer plecarea primarilor albanezi, pe care îi consideră „nelegitimi”, şi retragerea poliţiei kosovare din regiune.
NATO a anunţat marţi trimiterea de noi forţe în Kosovo.
Serbia, susţinută de Rusia şi China în această chestiune, nu a recunoscut niciodată independenţa fostei sale provincii autoproclamată în 2008, la un deceniu după un război sângeros între forţele sârbe şi rebelii albanezi separatişti.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!