„În primul rând, pot vedea tot mai multe provocări în jurul nostru. Una dintre rachetele sistemului de apărare ucrainean a căzut pe teritoriul polonez, omorând oameni. Şi aceasta a fost o consecinţă directă a unui atac cu rachete din partea Rusiei asupra Ucrainei. Acum câteva zile, o altă rachetă a trecut peste teritoriul României. A fost trimisă pe deasupra teritoriului României şi da, văd multe amprente ale forţelor ruseşti, ale serviciilor ruseşti în Moldova. Aceasta este o ţară foarte, foarte vulnerabilă şi noi toţi trebuie să o ajutăm. Polonia oferă sprijin financiar pentru ca Moldova să supravieţuiască în această perioadă foarte dificilă”, a declarat premierul Poloniei.
„Cred că noi, ţările NATO, suntem cu toţii foarte în siguranţă. Dar nu este vorba doar despre noi. Este vorba, de asemenea, despre crearea stabilităţii în jurul nostru, în vecinătatea noastră directă. Şi dacă nu reuşim să integrăm Ucraina în NATO şi în Uniunea Europeană, Ucraina va fi întotdeauna o zonă-tampon, ceea ce nu este”, a adăugat Mateusz Morawiecki.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!