„Se vehiculează ideea că voturile unui concurent electoral, care a trecut pragul și a câștigat mandatul, ar putea fi anulate după alegeri și redistribuite celorlalți patru concurenți rămași.
Vreau să fiu foarte clară: acest lucru ar fi o fraudă electorală foarte gravă. Alegătorii nu și-au dat votul pentru ca el să fie „mutat”, după bunul plac al cuiva, în buzunarul altui partid sau concurent electoral.
Legea și Constituția prevăd că votul fiecărui cetățean este personal, egal și direct. El nu poate fi „transferat” arbitrar (bazat pe presupuneri și supoziții). Dacă există suspiciuni de finanțare ilegală (apropo mai multe partide câștigătoare au părut să aibă mii de conturi „inautentice” pe rețele, care i-au promovat insistent și au acumulat mii de vizualizări, nu cred că cineva și le-a asumat și le-a declarat), oricum ar fi, aceste suspiciuni se examinează de Curtea Constituțională, iar dacă se confirmă, soluția este invalidarea rezultatului alegerilor în general și, eventual, repetarea alegerilor — nu cadoul de mandate pentru alții.
Orice redistribuire arbitrară a voturilor ar însemna furtul voinței poporului și ar deschide calea spre abuzuri și dictatură.
Democrația nu se impune prin dictatură (abuz). Fiindcă deja se transformă în dictatură. Și atunci nu mai ai ce apăra. Voturile nu se fură. Fiindcă s-ar primi că hoții strigă: prindeți hoții. Voturile nu se redistribuie după bunul plac al cuiva. Regulile în democrație se respectă. Voturile se respectă”, a scris Victoria Sanduța.
Comisia Electorală Centrală se întrunește astăzi, 3 octombrie, în ședință. Potrivit ordinei de zi, urmează să se decidă soarta celor 6 mandate de deputat în Parlament, pe care ar urma să le obțină partidul politic „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc.
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a obținut 55 de mandate în urma alegerilor parlamentare din 28 septembrie, asigurându-și astfel, din nou, majoritatea în Legislativ. Pe locul al doilea se situează Blocul Patriotic, cu 26 de mandate, iar Blocul „Alternativa” condus de Ion Ceban a obținut 8 mandate.
Alte formațiuni care vor intra în Parlament sunt Partidul Nostru și Partidul Democrația Acasă, fiecare obținând câte 6 mandate.
În seara de 28 septembrie, Comisia Electorală Centrală a anunțat că scrutinul electoral este validat.
Cum a decurs întregul proces de vot, pe 28 septembrie, vedeți aici.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!