36,28 lei/l Motorina scade la 36,28 lei/l (−41 bani), prima reducere după săptămâni de creștere 3.277 lei/Gcal Termoelectrica: căldura costă 3.277 lei/Gcal, dublu față de 2.020 – intră în vigoare 1 oct. 20,15 lei/EUR Eurole coboară la 20,15 lei, scăzând 4 bani într-o zi – leul se apreciază față de EUR 2.000.000 lei Femeie din Căușeni pierd 2 milioane lei în escrocherie – banii fiului și economiile proprii
„El mai are abateri, dar nu mă bate”. Soția lui Vasile Bolea, prima reacție, după scandalul din familie: A fost o ceartă

Soția lui Vasile Bolea, Rodica, a venit cu o primă reacție după scandalul din familie de aseară, când copiii au apelat Poliția. „O ceartă în familie cum se întâmplă, nu m-a lovit”, a declarat ea pentru UNIMEDIA.

Foto: UNIMEDIA

„Da, recunosc că a fost o ceartă în familie cum se întâmplă, dar nu m-a lovit. Nu știu în baza căror documente a fost emisă ordonanța care îi interzice soțului meu să se apropie de mine și de copii până pe data de 5 mai. 

Copilul s-a speriat, pentru că nu a mai văzut așa ceva la noi în familie.

Mai are abateri, dar nu mă bate”, a declarat soția deputatului. 

Deocamdată, Vasile Bolea nu a venit cu o reacție în acest sens.

Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a venit cu o reacție pe cazul deputatului Vasile Bolea, care și-ar fi agresat ieri-seară soția. „A fost emis un ordin de restricție de urgență”, a scris aceasta pe rețele.

 Ieri, deputatul Vasile Bolea și-ar fi agresat soția. Unul dintre copii a apelat Serviciul 112.


Pub