Masca ar fi fost amplasată de reprezentanții formațiunii politice PACE, având și inscpriția cu denumirea partidului. Pe pagina de Facebook a formațiunii a fost postat un video în care Ștefan cel Mare apare deja cu mască, cu mențiunea „Protejăm cea mai mare valoare a țării”.
În timp ce unii internauți au calificat gestul drept o bătaie de joc, alții au lăudat isprava. Mai mulți oameni s-au întrebat, totuși, unde era Poliția în momentul în care pe monumentul domnitorului a fost instalată masca.
Masca nu a rămas pentru mult timp pe fața lui Ștefan cel Mare. La scurt timp, mai mulți oamenii ai legii au venit la fața locului cu o scară, pentru a o da jos.
Statuia lui Ștefan cel Mare a fost realizată în perioada 1925-1928 de sculptorul Alexandru Plămădeală și amplasat în Parcul Ștefan cel Mare din capitală, în imediata apropiere a clădirii Guvernului. Monumentul are 5,20 metri înălțime.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!