17:05 Ședința s-a încheiat.
update CMC a aprobat proiectul cu privire la operarea unor modificări la decizia Consiliului Municipal Chişinău nr. 7/3 din 18 aprilie 2024 „Cu privire Ia organizarea întremării şi odihnei elevilor în vara anului 2024”. Proiectul a fost susținut cu votul a 35 de consilieri.
update Proiectul cu privire la casarea mijloacelor fixe ale Preturii sectorului Buiucani, aprobat de 35 aleși locali.
update CMC a examinat subiectul cu privire la casarea mijloacelor fixe ale Instituției Medico Sanitare Publice Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.
update 35 de consilieri au susținut proiectul cu privire la stabilirea tarifelor la servicile prestate de către Muzeul de Istorie al Oraşului Chișinău.
update CMC a aporbat proiectul cu privire la Regulamentul de organizare și funcţionare al Centrului de Cultură și Artă „Ion și Doina Aldea-Teodorovici", a efectivului limită de personal și a organigramei acestuia.
update Aleșii locali au examinat subiectul cu privire la implementarea Proiectului DIGITALIZARE „Enhancing Tourism Resilience through Digital Solutions”.
update Proiectul cu privire la aprobarea Acordului adiţional nr.5 la Contractul de societate civilă nr. 375 din 10 iulie 2017, închciat între Primăria Municipiului Chişinău, Î.M. Regia „Autosalubritate" si Primăria comunei Tinţăreni, susținut de CMC.
update Aleșii locali au susținut proiectul cu privire la transmiterea, cu titlu gratuit, a containerelor la valoarea contabilă a Ï.M. „Asociaţia de gospodărire a spațiilor verzi".
update Subiectul cu privire la transmiterea, cu titlu gratuit, a automobilului la balanța Centrului de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, examinat de CMC.
update Subiectul cu privire la aprobarea Nomenclatorului tarifelor serviciilor prestate de către Direcţia generală arhitectură, urbanism și relații funciare a Consiliului Municipal Chișinău, examinat și votat de 37 de aleșii locali.
update CMC a examinat subiectul cu privire la aprobarea plăților pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare, a certificatului de urbanism informativ, a autorizaţiei de construire şi desființare.
15:10 CMC a revenit în sala de ședințe și examinează, în continuare, subiectul cu privire la stabilirea plății pentru eliberarea certificatului privind edificarea construcţiilor.
Ulterior, la propunerea consilierilor proiectul a fost trimis spre reexaminare.
13:09 Aleșii locali au luat o pauză, până la ora 14:00.
update Subiectul cu privire la stabilirea plății pentru eliberarea certificatului privind edificarea construcţiilor, examinat de consilieri.
update Aleșii locali au examinat subiectul cu privire la desemnarea reprezentantului Consiliului Municipal Chişinău în cadrul Comisiei de concurs a Ministerului Sănătă
update 12:40 Proiectul a fost susținut cu votul a 46 de consilieri.
update 12:14 Aleșii locali examinează subiectul cu privire la corelarea bugetului municipal Chișinău pentru anul 2024.
update Replici pipărate la ședință pe tema câinilor maidanezi.
„Domnul Darie cu ce se ocupă, în afară de asta că umblă țeapăn de beat prin Edineț. Ruslan unde-s banii?! Rezolvați problema câinilor maidanezi, ca cetățenii să nu se teamă să meargă prin oraș”, a notat un consilier PAS.
update „Mai închizi o dată microfonul, vin și ți-l inchid eu”, a declarat consilieră.
update Ordinea de zi, ca bază, a fost votată.
update Consilierul MAN, Anatol Turchin, a fost ales președintele ședinței de astăzi.
10:44 Ședința s-a început.
Urmăriți live, pe UNIMEDIA:
Ordinea de zi a ședinței:
Bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2024 a fost votat, după 7 luni de întârziere și dezbateri. Documentul privind alocarea banilor a fost susținută de consilierii PAS și MAN din CMC.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!