Incidentul s-a produs în data de 08 decembrie a.c., în jurul orei 03.10, când bărbatul, în vârstă de 31 de ani, se afla ca pasager într-un autocar prezent la PTF Albița pentru efectuarea formalităților de control.
În timpul verificărilor, polițiștii români au constatat că pe numele conaționalului era emisă o alertă cu mențiunea „căutat în vederea arestării”, acesta fiind cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor pe teritoriul Republicii Moldova.
Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, pentru luarea măsurilor legale corespunzătoare.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!